EVENIMENT
Bancul zilei. Doi hoți cer o monedă de 50 de bani pe stradă, motivul te va face să râzi în hohote
Căldura păturilor sau confortul pijamalelor. Cât de bun este somnul? Și, pe de altă parte, cât de dramatic este să te trezești devreme, mai ales într-o zi de joi? Și indiferent de câte ori am amânat ceasul deșteptător, la un moment dat trebuie să ne trezim și să ne îndreptăm spre locul de muncă. Să încercăm să o facem cu zâmbetul pe buze datorită unui banc savuros.
Bancul zilei. Cea mai amuzantă glumă cu hoți
Un banc amuzant, poate schimba ziua. El ne poate schimba starea, ne poate înveseli într-un moment dificil sau poate motiva pe cineva care trece printr-o perioadă complicată.
Numeroase studii au arătat că râsul este o modalitate foarte bună de a scăpa de stres. În plus, se spune că umorul poate vindeca chiar boli. Așadar, ai toate motivele să-ți începi ziua cu o stare de bine.
Mai mult...
Citește mai mult pe impact.ro
EVENIMENT
ANM: Două zile de ninsoare cu depunere de zăpadă, vânt și răcire a vremii. Temperatura va coborî până la minus 15 grade Celsius
ANM anunță două zile de ninsoare și răcire a vremii, într-o informare meteo emisă duminică. Potrivit acesteia, se vor înregistra precipitații predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și răcire a vremii în intervalul 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00.
Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni în Moldova, estul și sud-estul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Alin Tișe, după derby-ul CFR-„U” Cluj: „A fost mai mult decât un meci, a fost o lecție de comunitate”
Cluj-Napoca a trăit aseară unul dintre cele mai intense momente sportive ale anului, derby-ul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a descris confruntarea drept „mai mult decât un meci”, subliniind dimensiunea socială și emoțională a evenimentului.
„A fost o mărturisire. Un meci cât un campionat, dar și cât o comunitate care știe să se certe cu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Laura Arăboaei, una dintre cele mai iubite profesoare din Alba, s-a stins din viață. A fost un exemplu pentru generații de elevi
Laura Arăboaei, una dintre cele mai iubite profesoare de geografie din Alba, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de soțul ei, Marcel Arăboaei, și el profesor.
”Cu profundă tristețe în suflet, vă anunț că soția mea, profesoara Laura Arăboaei, după o lungă și apăsătoare suferință, a trecut în neființă.
A fost o soție, mamă, bunică și prietenă deosebită, devotată, demnă și iubitoare, pe care o vom păstra cu drag în inimile noastre
Dumnezeu să o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Accident în Alba Iulia, într-o intersecție din zona Ampoi. O persoană a ajuns la spital
Un accident s-a produs duminică dimineața în Alba Iulia, între un autoturism marca Duster și un VW.
Accidentul s-a produs pe Tudor Vladimirescu, în intersecția din zona Liceului Tehnologic ”Dorin Pavel”.

La fața locului s-au deplasat polițiștii și pompierii.
Potrivit reprezentanților ISU Alba, o persoană a fost transportată la spital cu o suspiciune de traumatism la picior.

Informația a fost confirmată și de reprezentanții IPJ Alba, care au precizat că nu a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
