Connect with us

ACTUALITATE

Bani de la stat pentru PLATA serviciului de BONĂ. CONDIȚII dintr-un proiect propus de PNL

Publicat

PNL propune acordarea unui ajutor financiar pentru plata serviciului de bonă, transmite deputatul Florin Roman, într-un comunicat de presă, informează ziarul Alba24.ro.

”PNL susține familia și creșterea natalității! Tocmai de aceea am inițiat o propunere legislativă prin care ne propunem să încurajăm acele familii care își doresc copii, dar care de multe ori sunt descurajate de costurile ridicate pentru angajarea unor bone, în contextul în care ne confruntăm cu o lipsă acută de creșe și grădinițe pentru copiii de vârstă preșcolară.

Chiar dacă, în ultimul timp, numărul creșelor și al grădinițelor private este în creștere, trebuie să recunoaștem că mulți părinți nu își permit să își înscrie copiii la o astfel de instituție privată. Singura soluție este să le oferim sprijin financiar acelor părinți aflați în dificultate pentru a își putea angaja o bonă!

Potrivit proiectului, pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor categoriile de persoane ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc 3.500 lei, iar suma propusă a fi acordată se va stabili în mod diferențiat, variind între 250 și 710 lei pentru fiecare copil de vârstă antepreșcolară.

De asemenea, trebuie menționat că de acest sprijin financiar va putea beneficia părintele sau reprezentantul legal la care copilul locuiește în mod statornic și care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordată pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap. Adoptarea acestei propuneri legislative va reprezenta, de fapt, o investiție în viitor prin susținerea familiei și prin creșterea natalității!

Consider că România are nevoie de o strategie pe termen lung, precum și de politici de dezvoltare a serviciilor sociale în vederea stimulării natalității, cu respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului!”, transmite deputat PNL Florin Roman.â

Sursa: Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Bărbat decedat după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni

Publicat

botoșani: bărbat decedat după ce a fost lovit de o

Publicitate

Un bărbat a murit, sâmbătă dimineață, după ce a fost lovit de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe DN 28B, la limita dintre municipiul Botoșani și localitatea Cătămărăști Deal.

Bărbatul se angajase regulamentar în traversarea drumului, pe trecerea de pietoni, fiind lovit de o mașină care se deplasa dinspre Cătămărăști Deal spre municipiu.

La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță SMURD – TIM, însă personalul medical nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Este lege: Polițiștii locali pot să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor

Publicat

este lege: polițiștii locali pot să utilizeze camere foto video audio portabile

Publicitate

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite polițiștilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

”Noua reglementare stabilește clar situațiile în care aceste sisteme pot fi folosite în spațiul public, fără consimțământul persoanelor vizate, precum legitimarea, constatarea contravențiilor, utilizarea mijloacelor de imobilizare sau intervențiile pentru protejarea vieții și a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bolojan: Cel mai important capitol de investiții e să absorbim cele zece miliarde de euro din PNRR

Publicat

bolojan: cel mai important capitol de investiții e să absorbim

Publicitate

Guvernul își propune să absoarbă în acest an cele zece miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, sâmbătă, la Botoșani, premierul Ilie Bolojan.

El a spus, la finalul unei întâlniri cu primarii din județul Botoșani, că absorbția fondurilor din PNRR reprezintă ”cel mai important capitol de investiții”.

”Pentru România, cel mai important capitol de investiții anul acesta este să absorbim cele zece...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Premierul Ilie Bolojan – întâlnire cu primarul din Botoșani și cu prefectul județului

Publicat

premierul ilie bolojan – întâlnire cu primarul din botoșani și

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a avut, sâmbătă dimineață, o întrevedere cu primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, și cu prefectul Raluca Curelariu, în prezența președintelui Consiliului Județean, Valeriu Iftime, scrie AGERPRES.

Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES


Discuțiile au durat aproximativ 50 de minute, la finalul cărora șeful Executivului a părăsit clădirea Primăriei Botoșani pe o ușă secundară, pentru a evita o nouă confruntare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe