EVENIMENT
Bani pentru IMM-uri, întreprinderi mari, autorități publice locale și măsuri sociale
Executivul a adoptat vineri ordonanțe de urgență prin care se reglementează măsuri destinate IMM-urilor și autorităților publice locale, accesul la finanțare și facilități pentru parcurile de specializare inteligentă.
Măsurile adoptate vineri răspund situației generate de creșterea prețului la materialele de construcții și la utilități publice și urmăresc reducerea consumurilor energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie de către IMM-uri și întreprinderi mari.
Astfel, prin Programul Operațional Infrastructură Mare se alocă un buget de 500 milioane euro pentru finanțarea investițiilor în măsuri de eficiență energetică pentru întreprinderi mari și IMM-uri. Granturile ce vor fi acordate acestei categorii de beneficiari au valoarea minimă de 50.000 euro și valoarea maximă de 500.000 euro, cu excepția celor acordate în baza schemei de minimis, unde valoarea maximă este de 200.000 euro.
„Prin măsurile adoptate astăzi (vineri - n.r.), IMM-urile vor putea accesa granturi pentru două tipuri de investiții: o primă categorie vizează reabilitarea termică a clădirilor industriale, pentru a gestiona costurile de funcționare și costurile cu activitatea curentă, iar cea de-a doua este destinată producerii de energie verde. Sunt peste 1 800 de potențiali beneficiari ai acestor granturi și ne-am propus ca, cel mai probabil în luna septembrie, să lansăm oficial apelul, astfel încât banii să poată fi accesați”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Actul normativ stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii și cheltuielile eligibile pentru fiecare tip de investiție.
Sistemele informatice utilizate pentru depunerea documentațiilor sunt IMM Recover (pentru depunerea, evaluarea, selecția și contractarea proiectelor) și MySMIS 2014-2020 (pentru încărcarea cererii de finanțare și a documentelor suport necesare implementării tehnice și financiare a proiectului).
Bani pentru IMM-uri, întreprinderi mari, autorități publice locale și măsuri sociale: IMM-urile din industria alimentară și a construcțiilor vor putea contracta granturi de investiții
Tot vineri, a fost aprobată o ordonanță de urgență prin care a IMM-urile din industria alimentară și a construcțiilor vor putea contracta granturi de investiții necesare retehnologizării în valoare de 300 milioane euro, din Programul Operațional Competitivitate. Valoarea granturilor este cuprinsă între 50.000 și 500.000 de euro, iar numărul estimat de beneficiari este de peste 2.000.
Autoritățile locale au acces la finanțare europeană pentru investiții în producerea de energie din surse regenerabile. Bugetul alocat acestui tip de investiții este de 500 milioane euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Granturile aferente măsurilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu de energie al autorităților publice locale au valoarea minimă de 500.000 euro și valoarea maximă de 5.000.000 euro.
Granturile aferente măsurilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru comercializare se acordă pe beneficiar și proiect, sub formă de ajutor de stat, și au valoarea minimă de 5.000.000 euro și valoarea maximă de 15.000.000 euro.
„Primăriile vor putea să acceseze fonduri europene pentru gestionarea costurilor cu serviciile publice în domeniul educației, sănătății, inclusiv alimentarea cu energie termică a populației, iluminatul public sau transportul public de călători. Măsurile vizează independența energetică pentru autoritățile publice locale, astfel încât costurile cu utilitățile să poată fi gestionate eficient”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
Bani pentru IMM-uri, întreprinderi mari, autorități publice locale și măsuri sociale: Ce stabilește actul normativ
Actul normativ stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii pentru a accesa finanțarea, tipurile de cheltuieli eligibile precum și criteriile de selecție la finanțare a proiectelor de investiții în producția de energie verde.
Printr-o ordonanță de urgență adoptată vineri se reglementează modalitatea de finanțare a parcurilor de specializare inteligentă, bazate pe un concept partenerial care să contribuie la generarea de soluții și produse ale întreprinderilor, creșterea colaborării cu organizațiile de cercetare și inovare, asigurarea transferului tehnologic și implementarea de tehnologii noi.
Conform actului normativ, parcul de specializare inteligentă este definit ca „amplasament delimitat, în care se desfășoară activități de inovare, cercetare, dezvoltare experimentală, transfer de cunoștințe, transfer tehnologic al unor rezultate referitoare la un produs/serviciu/proces inovator obținute prin activități de cercetare dezvoltare inovare specifice domeniilor de specializare inteligentă, producție de serie/serie zero, individuală, precum și alte categorii de activități specifice domeniilor de specializare inteligentă”.
Titlul de parc de specializare inteligentă este atribuit de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu respectarea condițiilor prevăzute în actul normativ.
Fondatori ai parcurilor inteligente pot fi autoritățile publice locale, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, individual sau în asociere cu institute naționale de cercetare dezvoltare sau alte organizații publice de cercetare care înființează acest tip de parcuri. Fondatorii parcului pot solicita finanțare din fonduri locale, de la bugetul de stat și din fonduri europene pe baza planului de dezvoltare al parcului.
Bani pentru IMM-uri, întreprinderi mari, autorități publice locale și măsuri sociale: Ce prevede ordonanța de Urgență
Ordonanța de urgență prevede acordarea unor facilități fiscale, pentru constituirea, implementarea și realizarea unui parc de specializare inteligentă, printre care: deducerea de 100% a profitului repartizat pe surse de dezvoltare, conform prevederilor legale în vigoare, pentru determinarea profitului impozabil necesar calculului impozitului pe profit datorat de către cei care realizează investiții în cadrul parcului de specializare inteligent; deducerea din profitul impozabil a unei cote de 50% din valoarea investițiilor realizate în parcul de specializare inteligentă, pentru societatea-administrator care realizează astfel de investiții în construcții sau reabilitări de construcții și în infrastructura necesară parcului și de racordare la rețeaua publică privind utilitățile.
Deducerea din profitul impozabil a unei cote de 100% din valoarea investițiilor realizate în parcul de specializare inteligentă, pentru agenții economici care au încheiate contracte de concesionare și/sau contracte de administrare și realizează investiții în clădiri și echipamente destinate activităților de specializare inteligentă; reducerea în limita a 50% din valoare a redevenței datorate de către agenții care au realizat investiții în parcuri de specializare inteligentă, prin hotărâre a consiliului local, județean sau ale consiliului general al municipiului București; scutire de la plata impozitului pe clădire și pe teren.
Actul normativ reglementează condițiile pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru finanțare parcurilor de specializare inteligentă, având ca beneficiari fondatorii parcului, organizații de cercetare și întreprinderi parte din contractele subsidiare, sub condiția desemnării ca lider de parteneriat a unei entități înregistrate fiscal în România, cu sediul în regiunea în care se implementează parcul de specializare inteligentă.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Plata ajutoarelor sociale și a indemnizațiilor în ianuarie 2026. Când vor avea beneficiarii banii în conturi. Anunțul AJPIS Alba
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Alba anunță că sumele aferente lunii decembrie 2025 pentru alocațiile, indemnizațiile, stimulentele și celelealte drepturi bănești ale beneficiarilor de asistență socială sunt virate în conturi.
Joi, 8 ianuarie au fost decontate sumele pentru:
- alocatia de stat pentru copii
- indemnizația de creștere a copilului
- stimulentul de inserție
- indemnizația de acomodare.
Vineri, 9 ianuarie, toți beneficiarii, cu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Mai mulți copaci de la școala ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia care se puteau rupe sub greutatea zăpezii au fost toaletați
Mai mulți copaci care prezentau un pericol, pentru elevi, profesori și trecători, în zona Școlii numărul 7, ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia au fost toaletați. Acțiunea de tăiere a crengilor a avut loc joi, 8 ianuarie 2026, în prima zi de școală.
Din câte se pare mai multe crengi erau înălțate deasupra trotuarului, dar și deasupra cablurilor de curent.

Sub greutatea zăpăezii acestea se putea rupe exista riscul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Adolescentul de 15 ani, bătut în noaptea de Revelion la Cluj-Napoca, a fost externat din spital. Medicii, mulțumiți de evoluție
Luca, adolescentul de 15 ani care a fost bătut în noaptea de Revelion, a fost operat luni la spital, iar joi a fost externat de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca.
Mama acestuia, Daniela C., a declarat pentru Cluj24 că băiatul a fost cuminte și și-a făcut igiena de câteva ori pe zi, inclusiv in zona de sutura, desi era dureros, dar si exercitiile faciale deoarece i-a fost afectată articulatia...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Lapte praf pentru bebeluși, retras de la vânzare. Loturi contaminate și posibile simptome rapide de toxiinfecție alimentară
Părinții care au cumpărat lapte praf Nestlé pentru sugari sunt avertizați de ANSVSA că anumite loturi au fost retrase voluntar de la vânzare, inclusiv din supermarketuri din Alba.
Motivul este o neconformitate la un ingredient, mai exact o posibilă prezență a cereulidei.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor informează consumatorii despre o rechemare de produse. Nestlé România retrage voluntar de pe piață loturi de formule de lapte...
Citește mai mult pe Alba24.ro
