EVENIMENT
Tentativă de viol într-un mall din București, agresorul a fost arestat
Un bărbat a fost arestat preventiv sub acuzaţia de tentativă de viol, după ce a încercat să agreseze sexual o femeie într-o toaletă dintr-un mall aflat în sectorul 6 al Capitalei.
"La data de 8 ianuarie, în jurul orei 18,00, prin apel 112, Secţia 22 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat a intrat în toaleta destinată femeilor, dintr-un complex comercial din sectorul 6, unde a surprins o femeie în vârstă de 45 ani şi a încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta", informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, duminică, AGERPRES.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti care, în scurt timp, l-au depistat, imobilizat şi condus la audieri pe suspect. Bărbatul a fost identificat, audiat, iar în urma cercetărilor a fost reţinut şi prezentat magistraţilor.
"Pe numele bărbatului a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile", arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate de Secţia 22 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la viol. AGERPRES
EVENIMENT
Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer
Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro
Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.
Acest...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.
Prostituate aduse la Cluj
Din probele administrate în cauză a rezultat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.
Din cadrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
