EVENIMENT
Bărbat căutat de autorităţile franceze pentru furt calificat a fost reţinut de poliţişti la Focşani - Vrancea
Un bărbat de 36 de ani, din Focşani, căutat de autorităţile franceze pentru furt calificat, a fost reţinut de poliţişti, joi, pe raza localităţii de domiciliu, în cadrul unei acţiuni pentru depistarea persoanelor urmărite, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
"Începând cu ora 07.00, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Foc?ani, însoţiţi de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autorităţile franceze, pe numele unui bărbat din municipiul Focşani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul a fost reţinut şi condus la sediul IPJ Vrancea, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Galaţi, în vederea confirmării mandatului european de arestare", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit poliţiei, în urma unei acţiuni care a avut drept scop depistarea persoanelor care se sustrag legii, a celor urmărite în baza unor mandate de executare a pedepsei închisorii, mandate naţionale sau europene de arestare preventivă.
Pe parcursul acţiunii, au fost legitimate şi verificate în bazele de date ale Poliţiei Române 136 de persoane.
La acţiune au participat Poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale al IPJ Vrancea, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea.
AGERPRES
EVENIMENT
Intervențiile echipelor DEER în Munții Apuseni s-au încheiat. 500 de electricieni, mobilizați în cele șase zile de intervenții
Din cauza condițiilor meteorologice severe din data de 2 ianuarie, marcate de avertizări de cod galben și cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, rețelele electrice din județul Alba, în special din zona Munților Apuseni, au fost afectate semnificativ, fiind înregistrate avarii multiple în rețeaua de distribuție a energiei electrice.
Avariile au lăsat fără curent electric peste 43.000 de familii. Pentru gestionarea situației, Distribuție Energie Electrică Romania a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Clujul se pregătește pentru unul dintre cele mai reci episoade ale acestei ierni, după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de temperaturi deosebit de scăzute.
Avertizarea este valabilă în intervalul 10 ianuarie, ora 20:00 – 12 ianuarie, ora 10:00.
Potrivit ANM, în intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte vremea va deveni...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când pot fi achitate taxele și impozitele locale în Blaj, pentru anul 2026. Cum se pot face plăți
Primăria Municipiului Blaj anunţă data de la care pot fi achitate taxele și impozitele locale pentru anul 2026.
Joi, 15 ianuarie, va începe încasarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2026, transmite primăria.
Plățile se pot face la Biroul Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Blaj sau ONLINE pe platforma Servicii Electronice – https://se.primariablaj.ro/infopage/plati.html de pe site-ul Primăriei Blaj și pe www.ghiseul.ro.
La Biroul Impozite şi Taxe din cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
UPDATE VIDEO: INCENDIU la Alba Iulia. Două mașini cuprinse de flăcări, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor
Un incendiu a izbucnit vineri după-amiaza, în jurul orei 15:20, pe b-dul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Focul a cuprins inițial un autoturism, iar până la sosirea pompierilor, incendiul s-a propagat la o altă mașină aflată în zonă.
Update, ora 15:35 - Potrivit ISU Alba, până la sosirea forțelor de intervenție la locul producerii incendiului, acesta s-a propagat și la un al doilea autoturism aflat în proximitate. Se intervine pentru localizarea și stingerea incendiului.
Citește mai mult pe Alba24.ro
