EVENIMENT
UPDATE FOTO: Bărbat cu arsuri, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, în județul Cluj
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară la o casă aflată în localitatea Mihai Viteazu, județul Cluj. Un bărbat a fost transportat la spital după ce a suferit arsuri la mâini și picioare.
Potrivit ISU Cluj, pompieri din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această seară pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit din localitatea Mihai Viteazu.
Apelul de urgență s-a înregistrat în jurul orei 19.30, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD.
Pompierii au găsit o încăpere a casei de locuit, cu o suprafață de aproximativ 20 metri pătrați, cuprinsă de flăcări și un bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, care prezenta arsuri la nivelul membrelor inferioare și superioare.
Acestuia i s-a acordat primul ajutor calificat de către echipajul SMURD, fiind apoi transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Bărbatul era în stare de conștiență și era cooperant.
Pompierii au stins incendiu în scurt timp după sosirea la locul intervenției, fiind evitată propagarea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit.
Din primele cercetări se pare că incendiul a pornit de la folosirea unor substanțe inflamabile pentru a aprinde focul din sobă.
Rezultate la tragerile Loto 6/49, 15 februarie. Duminică au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La tragerile de joi, 12 februarie, Loteria Română a acordat peste 36.400 de câştiguri în valoare totală de peste 25,07 milioane de lei.
Reamintim faptul că la tragerea Loto 6/49 de joi, 12 februarie, s-a câștigat premiul de categoria I. Valorea premiului a fost de 22.948.891,68 de lei (peste 4,50 milioane de euro).
Biletul norocos a fost...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: O nouă licitație pentru concesionarea unei clădiri din șanțurile Cetății Alba Carolina. Cum va fi amenajat spațiul
O nouă licitație pentru concesionarea unei clădiri din șanțurile Cetății Alba Carolina. Primăria Alba Iulia a lansat o nouă licitație pentru concesionarea unei clădiri din șanțurile Cetății Alba Carolina. Se dorește închirierea locației, în vederea punerii în valoare, urmând să fi amenajată ca punct de alimentație publică.
Clădirea se află în șanțurile Cetății, la intrarea de lângă bazinul cu pești și terenurile de tenis, pe Aleea Sfântul Capistrano. În...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Gheorghe Chindriș, un cunoscut român care a înființat primul sat românesc în SUA, a fost ucis sâmbătă, în propria casă din comuna Florești, iar cei care l-au cunoscut îi deplâng dispariția.
Înmormântat la Ieud
„Asociația Maramureșenilor din Cluj-Napoca își exprimă profundul regret pentru trecerea la cele veșnice a domnului Gheorghe Chindriș, om de aleasă omenie și fiu vrednic al...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea în Alba în săptămâna 16-22 februarie. Zile geroase, dar și ninsori. Prognoza meteo pe localități din județ
Vremea se răcește din nou în săptămâna 16–22 februarie, în județul Alba. Vor fi din nou câteva episoade de ninsoare, mai ales la munte, dar și ploi și lapoviță în zonele joase.
Temperaturile vor oscila de la valori negative accentuate în zonele montane până la maxime de 7–8 grade Celsius în orașe, cu precipitații mixte la mijlocul intervalului. Spre sfârșitul săptămânii, soarele își face simțită prezența, însă valorile termice rămân modeste.
Citește și
Citește mai mult pe Alba24.ro
