Connect with us

EVENIMENT

Bărbat cu mandat de arestare și extrădare emis de autoritățile din Austria, reţinut la Vama Oancea

Publicat

vama

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, pe numele căruia era emis un mandat de arestare şi extrădare, de autorităţile din Austria, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.

În data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, A.I., cu dublă cetăţenie (română şi R. Moldova), în vârstă de 29 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii au constatat faptul că pe numele tânărului era emis, de către autorităţile din Austria, un mandat european de arestare în vederea extrădării, din 18 septembrie 2019, întrucât acesta a săvârşit mai multe infracţiuni contra proprietăţii.

A.I. a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Galaţi, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Controale de amploare pe drumurile din Alba. Polițiștii au dat zeci de amenzi pentru viteză

Publicat

controale de amploare pe drumurile din alba. polițiștii au dat

Acțiune, pe raza județului Alba, pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză și menținerea unui trafic rutier în siguranță.

Polițiștii rutieri din județul Alba au organizat miercuri o acțiune, cu efective mărite, pe raza județului, în vederea combaterii încălcării regimului legal de viteză.

De asemenea, acțiunea a vizat și creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state.

În cadrul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Procurorii DNA nu au sigilat birouri la Primăria Cluj-Napoca, nu au dus pe nimeni la audieri. Au cerut doar documente

Publicat

primaria.jpg






Procurorii DNA care au intrat, miercuri dimineață, în sediul Primăriei Cluj-Napoca nu au sigiliat birouri, nu au dus pe nimeni la audieri, ci doar au solicitat documente.

Surse judiciare au precizat pentru Cluj24 că documentele solicitate de la Direcția Tehnică, condusă de Virgil Poruțiu, și de la Serviciul de Achiziții Publice, condus de Lucia Lupea, privind o licitație organizată de Primăria clujeană, alta…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Dentistul albaiulian Nuțu Bran l-a tratat pe cunoscutul muzician André Rieu, la o clinică din Cluj-Napoca

Publicat

foto: dentistul albaiulian nuțu bran l a tratat pe cunoscutul muzician

Dentistul albaiulian Nuțu Bran l-a tratat pe cunoscutul muzician André Rieu, la cabinetul său din Cluj-Napoca. 

”Să îl primim pe legendarul André Rieu drept pacient a fost o adevărată onoare. Vă mulțumim, maestre, pentru încredere și căldură”, este mesajul postat pe Facebook de reprezentanții clinicii Broni Implant, alături de o fotografie în care apar Andre Rieu, Nuțu Bran și un alt coleg al acestuia.

Profesor doctor Simion Bran (Nuțu) este medic primar chirurgie…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Poliția și RAR, filtre comune pe Autostrada A1, pentru verificarea echipării pentru sezonul rece. A plouat cu amenzi

Publicat

poliția și rar, filtre comune pe autostrada a1, pentru verificarea

Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, în colaborare cu specialiști ai Registrului Auto Român (RAR), au desfășurat o acțiune în sistem integrat având ca obiectiv verificarea modului de echipare a autovehiculelor pentru sezonul rece și prevenirea accidentelor pe autostradă.

În cadrul activităților desfășurate la km. 266, în zona localităților Cristian – Săliște, au fost verificate 152 de autovehicule și aplicate 112 sancțiuni…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe