EVENIMENT
Bărbat de 45 de ani, găsit mort în casa cuprinsă de incendiu
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a murit într-un incendiu care a cuprins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, locuinţa acestuia, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.
Potrivit sursei citate, incendiul a afectat o casă din satul Ivancăuţi, comuna Păltiniş.
La faţa locului au fost trimise echipaje de pompieri militari şi civili de la Darabani, dar şi pompierii voluntari din Păltiniş. De asemenea, a intervenit şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
"La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului, ardeau bunurile dintr-o încăpere şi o parte din acoperişul casei, cu posibilitatea de propagare la întreaga locuinţă. Întrucât au existat informaţii că proprietarul, în vârstă de 45 de ani, nu a reuşit să iasă din locuinţă, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Din nefericire, bărbatul a fost găsit carbonizat în interiorul casei", a informat oficialul ISU.
Cauza declanşării incendiului nu a fost comunicată. AGERPRES
Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Tânărul voia să fie în arest la domiciliu
„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Doi adulți și o minoră din Alba, implicați într-un accident în Sibiu. Au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina
Un bărbat, o femeie și o minoră din Alba au ajuns la spital duminică seara, după ce s-au răsturnat cu mașina pe DN 14A, între Mediaș și Blăjel.
Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație, produs pe DN14A km 5+100 m, între localitățile Mediaș și Blăjel.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14A către localitatea Blăjel, un bărbat de 38 de ani, din județul Alba nu ar fi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Digitalizare și termene mai scurte pentru evaluarea impactului asupra mediului. Proiect, la Ministerul Mediului
Digitalizare și termene mai scurte pentru evaluarea impactului asupra mediului. Guvernul a lansat în consultare publică proiectul de Ordonanță de Urgență privind simplificarea procedurilor administrative pentru investitori, iar un capitol important al proiectului vizează măsurile propuse de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor referitoare la eficientizarea procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului, prin reducerea termenelor de analiză și modernizarea proceselor...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Criminalul lui Gheorghe Chindriș a furat și bani și bijuterii. A fost reținut și urmează arestarea
UPDATE:
Tânărul a fost reținut duminică seară de Parchetul Cluj și este prezentat Tribunalului Cluj cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Știrea inițială:
Tânărul care l-ar fi omorât Gheorghe Chindriș, lovindu-l cu un calorifer electric în cap, ar fi furat din casa acestuia și bani și bijuterii. El a fost reținut pentru omor și tâlhărie.
Omor și tâlhărie
Citește mai mult pe Cluj24.ro
