EVENIMENT
Bărbat din Bacău reţinut de DIICOT după ce a fost prins cu pastile de ecstasy şi cannabis
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reţinut pentru 24 ore după ce poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT Bacău au găsit asupra sa, dar şi la domiciliul său, mai multe comprimate de ecstasy şi cannabis.
Ancheta a început după ce poliţiştii au oprit un autoturism în trafic, în 17 aprilie, pe DN 2-E 85, iar asupra unuia dintre pasageri a fost descoperită cantitatea de 300 grame de cannabis.
"În urma cercetărilor efectuate şi a probelor administrate, la data de 19 aprilie, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la imobilul bărbatului de 32 de ani, din comuna Nicolae-Bălcescu, fiind descoperite aproximativ 80 de grame de cannabis şi 8 comprimate de ecstasy", se arată într-un comunicat de presă al IGPR remis, marţi, AGERPRES.
Bărbatul a fost condus pentru audieri la sediul DIICOT şi apoi a fost reţinut pentru 24 de ore.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Bacău. AGERPRES
EVENIMENT
Clujul, în top național la valoarea indemnizației sociale pentru pensionari. Ce sumă primesc
Județul Cluj se află printre primele la nivel național în ceea ce privește valoarea medie a indemnizației sociale pentru pensionari, potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), aferente lunii noiembrie 2025.
Deși numărul total al beneficiarilor la nivel național este în ușoară scădere, sprijinul financiar rămâne esențial pentru zeci de mii de vârstnici, inclusiv din județul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
După un sezon și jumătate în Gruia, kosovarul de 23 de ani își va continua cariera la FC Polissya Zhytomyr.
Reprezentanții CFR 1907 Cluj au transmis chiar în ziua de crăciu că s-a ajuns la un acord cu FC Polissya Zhytomyr privind transferul definitiv al mijlocașului Lindon Emerllahu la formația din Ucraina.
Lindon Emerllahu încheie colaborarea cu CFR Cluj
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani părăsește...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Fenomenele astronomice din 2026. De la eclipse la stele căzătoare și conjuncții planetare spectaculoase. LISTA
Fenomenele astronomice din 2026. Anul 2026 promite să fie fascinant pentru pasionații de astronomie. Secția de „Științele Universului și ale Vieții” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad a pregătit o listă cu cele mai importante fenomene astronomice care vor avea loc anul viitor.
De la eclipse spectaculoase până la ploile de meteori și conjuncții planetare rare, evenimentele vor oferi oportunități unice pentru astronomi sau simpli admiratori ai frumuseții...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
O femeie din Cluj a murit din cauza gripei. Alertă epidemiologică. Peste 800 de cazuri confirmate în județ într-o săptămână
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon, cazul fiind înregistrat în județul Cluj.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 88 de ani, nevaccinată antigripal și cu afecțiuni medicale preexistente, confirmată cu virus gripal de tip A, subtip H3.
O femeie a murit la Cluj din cauza gripei
Autoritățile sanitare atrag atenția că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
