EVENIMENT
Bărbat din Brăila, înjunghiat mortal de fratele său

Un bărbat de 45 de ani din Suceava a fost înjunghiat mortal de fratele său, sâmbătă, în timp ce se afla în vizită la rudele sale din localitatea brăileană Traianu.
Potrivit IPJ Brăila între cei doi bărbaţi a izbucnit un conflict, iar brăileanul a pus mâna pe cuţit şi l-a înjunghiat mortal pe fratele său.
La faţa locului a sosit o ambulanţă, pentru a-i acorda îngrijiri medicale bărbatului înjunghiat, dar echipajul SAJ nu a mai putut face nimic, deoarece rana provocată i-a fost fatală.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor. AGERPRES
EVENIMENT
13 septembrie, Ziua Pompierilor din România. Porți deschise la subunitățile ISU Alba, în județ. Program

Ziua Pompierilor este sărbătorită în fiecare an, pe data de 13 septembrie. În 2025, se împlinesc 177 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, moment ce a evidențiat eroismul pompierilor militari români.
Cu acest prilej, în subnitățile ISU Alba din județ vor fi organizate manifestări ”porți deschise”.
Sâmbătă, între orele 10.00 și 18.00, în toate subunitățile ISU Alba (Alba Iulia, Sebeș Aiud, Câmpeni Blaj), cei mici și cei mari vor putea afla mai multe despre…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
CNAIR amâna cele 400 de radare fixe până în 2027. România rămâne fără sistem modern de monitorizare a traficului

Deși Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunța instalarea a 400 de radare fixe încă din vara acestui an, proiectul a fost blocat înainte de a începe. Lipsa finanțării împiedică lansarea licitației, iar specialiștii estimează că sistemul nu va deveni funcțional mai devreme de 2027.
CNAIR a lansat, în 2023, planul de achiziție și montare a 400 de radare fixe pe drumurile…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Atenționările Poliției Alba pentru șoferi. Traficul rutier din județ, monitorizat cu aparate radar prin sistemul e-Sigur. Locații

Polițiștii rutieri vor acționa sâmbătă, 13 septembrie 2025, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Potrivit IPJ Alba, sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Un accident rutier s-a produs în această dimineață, 12 septembrie, în jurul orei 08:00, pe DN1 – E60, în localitatea Vâlcele.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un bărbat de 33 de ani, din județul Mureș, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa spre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul direcției de mers într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga.
Mașina s-a răsturnat, iar…
Citește mai mult pe Cluj24.ro