EVENIMENT
Bărbat din Cluj, urmărit penal după ce şi-a omorât mama cu toporul
Un bărbat de aproximativ 30 de ani din localitatea clujeană Baciu este urmărit penal şi a fost propus pentru arestare preventivă după ce şi-a omorât mama cu lovituri repetate de topor, a informat Parchetul de lângă Tribunalul Cluj.
"În data de 22.03.2021, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj-Napoca au dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului comis asupra unui membru de familie. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că în cursul după-amiezii de 22.03.2021, în timp ce se afla în locuinţa comună cu a mamei sale, situată în com. Baciu, sat Baciu, jud. Cluj, inculpatul C.V.B. a aplicat lovituri repetate asupra corpului mamei sale C.A., cu corpuri tăietor-înţepătoare şi tăietoare, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Parchetul de lângă Tribunalul Cluj.
Bărbatul urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj, pentru arestare preventivă.
"În cursul zilei de 23.03.2021, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.V.B., iar în cursul aceleaşi zile acesta va fi prezentat judecătorilor de la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile", se mai arată în comunicat.
AGERPRES
EVENIMENT
Polițiștii acționează cu sistemul radar e-SIGUR pe drumurile din Alba. Cum sunt prinși șoferii care încalcă regulile de circulație
Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 14 februarie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație.
Proprietarii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare.
Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Salariile au crescut în decembrie 2025. Câștigul mediu net a urcat la 5.914 lei. În ce domeniu a fost mai mare cu 28%
Câștigul salarial mediu brut a ajuns în luna decembrie 2025 la 9.868 lei, cu 497 lei mai mult decât în noiembrie, iar salariul mediu net a crescut la 5.914 lei, în urcare cu 299 lei, respectiv 5,3%, față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterile au fost generate, în principal, de acordarea primelor ocazionale, cum ar fi cele trimestriale, anuale, pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Alba Iulia vrea să se împrumute 30 de milioane de euro pentru refinanțarea unor credite și realizarea unor investiții
Primăria Alba Iulia vrea să contracteze o finanțare rambursabilă prin emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro, cu o maturitate de maxim 10 ani, pentru refinanțarea unor datorii publice precum și pentru realizarea unor obiective prioritare de investiții finanțate din fonduri nerambursabile.
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința din 19 februarie, aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de maximum...
Citește mai mult pe Alba24.ro
