EVENIMENT
Bărbat din Covasna dispărut de acasă, găsit mort în pădure, după 4 zile. Posibil să fi fost atacat de un urs
Un bărbat în vârstă de 70 de ani din localitatea Comandău, județul Covasna, dispărut de 4 zile de acasă, a fost găsit, marţi, fără viaţă într-o pădure din apropiere, fiind posibil ca acesta să fi fost atacat de un animal sălbatic.
Bărbatul a fost dat dispărut vineri, iar pentru căutarea lui au fost mobilizate efective de poliţişti, jandarmi, salvamontişti, precum şi un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
"Eforturile de căutare a bărbatului de 70 de ani din comuna Comandău care a plecat voluntar de la domiciliu în data de 24.04.2020, orele 10, în sectorul forestier de pe raza localităţii Comandău în zona denumită popular ,,Beţaşu" şi care nu a mai revenit la domiciliu, au continuat şi azi, 28 aprilie a.c. Echipele de căutare formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, specialişti din cadrul Serviciului Salvamont şi voluntari au beneficiat de sprijin aerian din partea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, care a acţionat cu un elicopter în zonă. Din păcate azi, în cursul după-amiezii, bărbatul a fost găsit decedat. Trupul neînsufleţit al bărbatului prezenta urme corespondente cu cele produse de animalele sălbatice, iar în continuare se vor efectua cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, remis AGERPRES.
Potrivit unor surse, bărbatul ar fi fost găsit la aproape trei kilometri de localitatea Comandău şi ar fi fost atacat de un urs. AGERPRES
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat miercuri că marile companii americane își mențin interesul pentru investiții în România, în urma unei întâlniri cu liderii mediului de afaceri reuniți în cadrul Camerei de Comerț Americane în România (AmCham). Discuțiile au vizat întărirea cooperării economice bilaterale și identificarea unor noi oportunități strategice în contextul schimbărilor economice...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
U Cluj se califică în sferturile Cupei României. „Șepcile roșii” își asigură locul după victoria cu Oțelul Galați
Universitatea Cluj a primit miercuri vizita formației Oțelul Galați, în cel mai așteptat duel al zilei din ultima etapă a grupelor Cupei României. Partida, cu miză importantă pentru calificare, a început la ora 20:00 și a fost una intensă între două echipe aflate în lupta directă pentru primele locuri.
Meciul de calificare disputat pe stadionul Cluj Arena s-a încheiat cu victoria echipei clujene la un scor de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate
Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei "taxe de înregistrare" sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o "taxă de înregistrare/menținere a mărcii", sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.
Cum poți...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Adrian Câciu atacă „modelul Oradea” al lui Bolojan. Fostul ministru susține că 75% din bugetul orașului vine din bani de la stat
Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), contestă miercuri imaginea Oradei drept exemplu de eficiență administrativă și autofinanțare, afirmând că analiza bugetului local ar arăta că majoritatea veniturilor provin din transferuri de la bugetul de stat.
Acesta a publicat declarații critice și trimiteri către documentele oficiale ale Primăriei Oradea, susținând că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
