Connect with us

ACTUALITATE

Bărbat din Dej, reținut de polițiști pentru VIOL. A drogat o fată de 15 ani

Publicat

politia ipj 2 1.jpg

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Dej au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol în formă continuată.  Cercetările au fost demarate de polițiști din oficiu, în luna iulie, 2021.

”În contextul activităților investigative desfășurate a rezultat faptul că bărbatul ar fi întreținut, în perioada iunie-iulie 2021, în repetate rânduri, raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Dej.

Expertizele de specialitate efectuate au prezentat faptul că la momentul săvârșirii actelor sexuale, minora s-ar fi aflat în incapacitate de a-și da consimțământul pentru desfășurarea relațiior intime inițiate de bărbat, care i-ar fi oferit pentru consum băuturi alcoolice și substanțe interzise.

Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost plasat sub controlului judiciar.

Același bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Biroul de Investigații Criminale, la data de 16 aprilie a.c., fiind bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată.

În fapt, la data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, aflându-se într-un local public din municipiul Dej, ar fi sustrat portmoneul unui bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Dej, după care l-ar fi agresat fizic.

La expirarea măsurii reținerii pentru 24 de ore, cel în cauză a fost prezentat Judecătoriei Dej cu propunere de arestare preventivă”, au spus polițiștii de la IPJ Cluj.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Atenție în trafic: Cod galben de ceață în județul Botoșani, vizibilitate redusă sub 200 de metri în zeci de localități

Publicat

ceata 2 1000x600.jpg

Publicitate

Meteorologii au emis, în această dimineață, o avertizare de cod galben de ceață pentru o parte însemnată a județului Botoșani, valabilă până la ora 10:00. Fenomenul reduce semnificativ vizibilitatea pe mai multe drumuri, îngreunând traficul rutier și pietonal.

Potrivit avertizării, vizibilitatea scade sub 200 de metri, iar izolat poate coborî chiar sub 50 de metri în localitățile Ungureni, Albești, Trușești, Ștefănești, Coțușca,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cupa ING U14: Lecție de caracter la Avrămeni. Victorie dedicată colegului Victor, după pierderea tatălui său, în finală mare

Publicat

cupa ing u14: lecție de caracter la avrămeni. victorie dedicată

Publicitate

Cupa ING – U14 băieți a fost, pentru echipa Școlii Gimnaziale Nr. 1 Avrămeni, mult mai mult decât o competiție sportivă. A fost o lecție de unitate, maturitate și solidaritate, trăită la o vârstă la care astfel de momente lasă urme adânci.

Parcursul sportiv a fost unul perfect, încheiat cu câștigarea locului I, însă adevărata victorie s-a conturat dincolo de scoruri și clasamente. Chiar înaintea finalei, echipa a primit o veste…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Hanuka 2025 a început: Sărbătoarea Luminilor, între semnificații profunde și tradiții ale comunității evreiești

Publicat

hanuka 2025 a început: sărbătoarea luminilor, între semnificații profunde și

Publicitate

Hanuka 2025 a început duminică, 14 decembrie, deschizând una dintre cele mai importante și îndrăgite sărbători ale comunității evreiești, cunoscută și sub denumirea de Sărbătoarea Luminilor. Pe parcursul celor opt zile de celebrare, în fiecare seară este aprinsă câte o lumânare, gest simbolic ce amintește de victoria luminii asupra întunericului și de puterea credinței, relatează alba24.ro.

Lumânările sunt așezate într-un sfeșnic…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bijuterii din nuiele, exportate dintr-un sat românesc în America și Germania. Ce a mai rămas din atelierul de odinioară

Publicat

bijuterii din nuiele, exportate dintr un sat românesc în america și

Publicitate

Într-o comună din nordul României a funcționat o cooperativă țărănească care a reușit timp de peste două decenii să exporte produse de lux, din răchită, în Statele Unite și Germania. Oamenii spun că totul s-a prăbușit din cauza concurenței asiatice, relatează adevărul.ro.

În nordul extrem al României, în județul Botoșani, nu departe de granița țării noastre cu Republica Moldova, se află comuna Durnești. O zonă populată cu…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe