EVENIMENT
Bărbat din Ilfov, acuzat de mai multe infracţiuni de tâlhărie calificată şi furt, reţinut
Un bărbat din Ilfov a fost reţinut pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie calificată şi furt, după ce, în lunile iulie şi august, ar fi pătruns în locuinţele unor persoane în vârstă şi le-ar fi sustras bani.
În cauză, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare marţi un mandat de percheziţie domiciliară, pe raza judeţului Ilfov, la domiciliul bărbatului bănuit de săvârşirea faptelor.
Bărbatul a fost depistat şi condus la audieri, în locuinţă fiind identificate şi ridicate probe şi mijloace de probă, precizează DGPMB.
''În urma probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că, în lunile iulie şi august ale acestui an, bărbatul ar fi profitat de vârsta şi vulnerabilitatea persoanelor vătămate, trei femei, iar în două situaţii, prin violenţă, le-ar fi deposedat de banii aflaţi asupra lor sau în locuinţă. Într-o altă situaţie, profitând de neatenţia victimei, i-ar fi sustras o sumă de bani. Având în vedere profilul victimelor, precum şi descrierile oferite de acestea, s-a conturat ipoteza că cel în cauză ar fi vizat persoane singure, eventual cu probleme locomotorii, care nu s-ar fi putut opune'', arată sursa citată.
Ulterior audierii şi administrării probatoriului, bărbatul a fost reţinut.
Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tâlhărie calificată şi o infracţiune de furt. AGERPRES
EVENIMENT
Inconștiență la volan, pe drumurile din Alba. Câți șoferi băuți au fost depistați de polițiști, într-o singură zi
Mai mulți șoferi au fost depistați de polițiștii din Alba în timp ce conduceau sub influența alcoolului pe drumuri din județ.
Potrivit IPJ Alba, la data de 8 februarie 2026, în jurul orei 10:55, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Alba au oprit, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Alba Iulia, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Borlești, județul Neamț.
În urma testării bărbatului, cu aparatul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Zeci de firme din județ, verificate de ITM Alba. Ore suplimentare neplătite și concedii legale neacordate, printre nereguli
Inspectorii ITM din Alba au aplicat 42 de sancțiuni în urma controalelor la zeci de firme din județ. Printre deficiențe se numără și munca în zilele libere, fără bani în plus.
Astfel, în perioada 2-6 februarie 2026, inspectorii de muncă au verificat 60 de angajatori din Alba, cu un total de 889 de angajați.
În urma controalelor în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate 111 deficiențe și au fost aplicate opt sancțiuni, dintre care trei sunt amenzi în valoare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Educația a ajuns la limită. Profesorii din Cluj, chemați să voteze la referendumul care poate declanșa greva
Sistemul de educație se află într-un punct critic, iar profesorii din Cluj sunt chemați acum la referendum. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), din care face parte și Sindicatul Liber din Învățământul Preuniversitar Cluj, a lansat o consultare printre cadrele didactice cu privire la continuarea acțiunilor de protest care au început încă din toamna anului trecut.
Profesorii cer abrogarea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Furnizarea apei potabile, întreruptă temporar pe o porțiune a străzii Calea Moților din Alba Iulia. Precizările Apa CTTA
Apa CTTA - Sucursala Alba Iulia a anunțat luni dimineața întreruperea furnizării apei potabile pe strada Calea Moților din municipiul Alba Iulia din cauza unei avarii la sistemul de alimentare.
Este vorba despre tronsonul cuprins între strada Detunata și strada Alessandria, iar reluarea furnizării cu apă este estimată pentru ora 16:00.
La reluarea alimentării cu apă pot apărea depășiri ale parametrilor turbiditate. Consumatorii sunt rugați să utilizeze apa doar în scopuri...
Citește mai mult pe Alba24.ro
