EVENIMENT
Bărbat din județul Vaslui, reținut de polițiști pentru violență în familie. Și-a agresat soția și fiul și a încălcat ordinul de protecție
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comun Zorleni, județul Vaslui, a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a agresat soţia şi fiul şi a încălcat ordinul de protecţie emis de poliţişti.
La data de 11 octombrie 2022, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au fost sesizați de către un minor, în vârstă de 15 de ani, din Popeni, comuna Zorleni, cu privire la faptul că tatăl său, un bărbat în vârstă de 40 de ani, l-ar fi agresat atât pe el cât și pe mama sa, o femeie de 35 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvâșirii infracțiunii de violență în familie. Totodată, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, împotriva bărbatului, acesta fiind evacuat temporar din locuința comună și obligat să păstreze distanța de 100 de metri față de fiu și soție.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii bârlădeni au stabilit că bărbatul ar fi încălcat în mod repetat prevederile ordinului de protecție provizoriu, ar fi pătruns în locuința persoanelor vătămate și ar fi provocat scandal, încălcând astfel prevederile ordinului provizoriu de protecție provizoriu emis de către polițiști.
În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, 13 octombrie 2022, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore.
Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea luării unei măsuri preventive.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Mii de persoane în Piața Unirii, de Revelion 2026. Concerte și spectacol de drone și lumini
Mii de persoane, printre care nulți lucrători asiatici, au asistat în noaptea de miercuri spre joi la programul de Revelion organizat în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Înainte de miezul nopții, pe scenă a urcat trupa clujeană Hara, concert urmat de spectacolul de drone și lumini, pe cerul Clujului fiind proiectat mesajul ”La mulți ani 2026”.
După show a urmat concertul trupei Score Band.
La mulți ani 2026! LIVE VIDEO: Revelion în Piața Cetății din Alba Iulia. Municipalitatea a organizat, ca în fiecare an, un foc de artificii în noaptea de Revelion, în Cetatea Alba Carolina.
Din zona Palatului Copiilor este lansat un foc de artificii exact la ora 00:00. Ca de obicei, focul de artificii este acompaniat de o coloană sonoră.
De asemenea, cei care vor fi prezenți de Revelion în Cetate vor putea primi din partea Primăriei un calendar pe 2026.
La eveniment participă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
LIVE VIDEO. Revelion la Cluj-Napoca. Concerte și spectacol de drone și lumini în Piața Unirii
Mii de clujeni participă miercuri noaptea la programul de Revelion pregătit de Primăria Cluj-Napoca în Piața Unirii.
Programul a debutat la ora 22:00 cu grupul vocal de pop-operă Anatholis. Formația îmbină tehnica muzicii clasice cu influențe moderne de pop și crossover, fiind apreciată pentru armoniile vocale puternice și interpretările spectaculoase.
De la 23:00, pe scenă a urcat trupa Hara, una dintre cele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Programul autobuzului A1 spre Aeroportul Cluj, corelat cu orele de sosire ale avioanelor. Clujenii au noi propuneri pentru CTP
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca anunță că, din 5 ianuarie 2026, mijloacele de transport ce deservesc linia de autobuz A1 vor circula după un program experimental care va fi diferit pe zile și adaptat fluxului și orelor de sosire a zborurilor pe Aeroportul International ”Avram Iancu”, care variază de la o zi la alta.
Scopul acestui demers este facilitarea unui transfer rapid, predictibil și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro


