EVENIMENT
Bărbat din Maramureș, arestat preventiv pentru trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive
Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană, căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Astfel, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea persoanei bănuite, pentru 24 de ore.
La data de 3 aprilie 2023, bănuitul a fost depistat, în flagrant delict, în timp ce ar fi transportat în autoturismul său, în vederea vânzării, aproximativ 500 de grame de substanță psihoactivă (3-CMC) și un gram de drog de mare risc (4-CMC).
De asemenea, acesta ar fi condus pe drumurile publice având exercitarea acestui drept suspendată prin hotărâre judecătorească.
În cursul zilei de 4 aprilie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
EVENIMENT
VIDEO: Scandal la Alba Iulia din cauza unei finanțări date de Ungaria Palatului Principilor. Contre istorice între AUR, PSD și PNL
Un scandal s-a iscat în Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, joi, 29 ianuarie, din cauza unei finanțări pe care guvernul Ungariei a oferit-o Palatului Principilor din Cetatea Alba Carolina.
O finanțare de 28.450 de euro, adică 11.000.000 forinți care a venit din partea Ministerului Culturii din Ungaria. Banii vor fi folosiți pentru o nouă expoziție în interioriul Palatului Principilor.
Însă, în timpul votului consilierii locali au deviat discuția și au ajuns de la un...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Două companii din ecosistemul Transilvania IT Cluster au obținut finanțări de mii de euro pentru integrarea AI în producție
Două companii din ecosistemul Transilvania IT Cluster au fost selectate pentru finanțare în cadrul programului european AIRISE – Artificial Intelligence in Manufacturing for SMEs, obținând 40.000 EUR, respectiv 60.000 EUR pentru implementarea unor soluții concrete de inteligență artificială în procesele de producție.
AIRISE este un program european dedicat sprijinirii IMM-urilor și companiilor din industrie în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. CNSLR Frăția, apel la Avocatul Poporului
Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. Măsura, adoptată de Guvern în ultima ședință din 2025, are în vedere descurajarea "concediilor fictive", dar stârnește nemulțumirea sindicatelor.
CNSLR Frăţia îi cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de urgenţă a guvernului prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită.
Sindicatele consideră că această măsură, care urmează să fie...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
INSP: 57 decese din cauza gripei, confirmate de la începutul sezonului. A crescut numărul infecțiilor respiratorii acute
Au fost înregistrate 17 decese noi din cauza gripei, numărul total al acestora, de la începutul sezonului ajungâd la 57, arată cele mai recente date prezentate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe decese sunt în Cluj, Buzău și Satu Mare.
Potrivit INSP, cazurile de gripă clinică au fost raportate de toate județe, cele mai multe fiind în municipiul București (1.204) și în județele Constanța (837) și Prahova (753).
În Alba au fost 18 cazuri de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
