EVENIMENT
Bărbat din Mehedinți, reținut de polițiști după ce și-ar fi bătut câinele
Un bărbat de 33 de ani din Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că și-a bătut câinele, un exemplar dintr-o rasă periculoasă, cu o curea.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au făcut o percheziție domiciliară, duminică, la un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor.
„Din cercetări a reieșit că la data de 24 ianuarie, în timp ce se afla în imobilul său din municipiul Drobeta-Turnu Severin, bărbatul de 33 de ani ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect de tipul unei curele, exemplarului canin deținut aparținând raselor periculoase”, transmite, duminică, Poliția Mehedinți.
A fost pus în executare un mandat de aducere față de bărbatul de 33 de ani, iar după audieri s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore.
”În prezent, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schingiuirea animalelor, urmând ca luni bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în vederea luării unei alte măsuri preventive”, au declarat reprezentanții IPJ Mehedinți.
EVENIMENT
PNL Cluj îl acuză pe Viorel Băltărețu de ipocrizie: USR fuge de guvernare, dar atacă proiectele mari
Reprezentanții PNL Cluj reacționează dur la declarațiile făcute de Viorel Băltărețu, secretar de stat USR, pe tema Centurii Metropolitane Cluj, acuzând USR de dublu standard și lipsă de implicare în proiectele majore de infrastructură.
Liberalii clujeni susțin că USR se prezintă ca partid de guvernare, dar evită responsabilitatea atunci când apar proiecte complexe și costisitoare.
PNL: USR nu a contribuit...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
2-6 februarie: Evenimente speciale dedicate Zilei Internaționale a Cititului Împreună, la Centrul Cultural "Lucian Blaga" Sebeș
Ziua Internațională a Cititului Împreună este mai mult decât o celebrare a cărții, este o afirmare a importanței alfabetizării și a educației timpurii.
Aflată la a 10-a ediție națională, ZICI este parte a unui eveniment internațional organizat de către LitWorld din 2010 și Citim Împreună România.
În prima miercuri din luna februarie, lumea întreagă răspunde invitației LitWorld de a celebra Ziua Internațională a Cititului Împreună (World Read Aloud Day), un...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un incendiu a fost semnalat luni după-amiaza în centrul orașului Alba Iulia. Acesta a izbucnit la un autoturism, pe strada Tudor Vladimirescu, lângă Mercur Mall City Center.
Potrivit ISU Alba, pompierii s-au deplasat autospecială de stingere cu apă și spumă.

Revenim cu amănunte.
imagini: ISU Alba
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. 10 fani norocoși au câștigat o întâlnire cu Simona Halep. Jucătoarea de tenis a aruncat mingi în public
Turneul de tenis Transylvania Open care se desfășoară în perioada 31 ianuarie-7 februarie pe BTarena a venit cu o surpriză pentru fanii prezenți.
După meciul Miriam Bulgaru – Olga Danilović, Simona Halep a aruncat 10 mingi în public, iar norocoșii care au prins mingile au câștigat o întâlnire cu jucătoarea de tenis.

Legătura emoțională cu Transylvania Open
Prezența Simonei Halep la Cluj are o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
