EVENIMENT
Bărbat din Vaslui, reţinut pentru şantaj şi proxenetism. Ar fi determinat patru tinere să se prostitueze
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, bănuit de proxenetism şi şantaj, a fost reţinut în urma unor percheziţii efectuate în municipiul Vaslui şi în oraşul Negreşti, el urmând a fi prezentat vineri instanţei cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbatul ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către patru tinere cu vârste între 15 şi 21 de ani, din municipiul Vaslui.
În urma percheziţiilor, efectuate joi în municipiul Vaslui şi în oraşul Negreşti, bărbatul a fost condus la sediul poliţiei în baza unui mandat de aducere şi ulterior a fost reţinut.
În cauză cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. AGERPRES
EVENIMENT
UBB Cluj neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți: ”Diferă în funcție de facultate și vor fi etapizate”
Conducerea Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți și prezentate de aceștia ca fiind pe lista de aprobare a ședinței de luni a Senatului instituției.
Prorectorul responsabil cu Finanțarea, Digitalizarea și Relația cu studenții, Dan Lazăr, a declarat, miercuri, pentru Cluj24 că cifrele sunt mai mici, iar majorarea va fi făcută...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj continuă strategia de întinerire a lotului și anunță transferul unui jucător promițător: Nicolae Sula, atacant în vârstă de 19 ani, s-a alăturat oficial formației din Gruia.
Tânărul internațional moldovean este considerat unul dintre cei mai interesanți jucători ai generației sale și vine cu dorința de a confirma la nivelul Superligii.
Format la academia cunoscutei echipe Zimbru Chișinău,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Programele pentru simularea Evaluării Naționale și a examenului de Bac 2026, publicate. Când susțin elevii probele scrise
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat, miercuri, programele pentru simulările examenelor naționale din anul școlar 2025–2026.
Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a pot consulta de acum conținuturile pe baza cărora vor susține testările care vor avea loc luna viitoare.
Când au loc simulările
Simulările organizate la nivel național se vor desfășura după următorul calendar:
EVENIMENT
FOTO. Tânărul care a intrat cu mașina într-un stâlp la Gherla, reținut. A fost depistat pozitiv la substanțe psihoactive
Șoferul implicat în accidentul rutier produs pe strada Clujului din municipiul Gherla, în urma căruia trei bărbați au fost transportați la spital, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. Analizele toxicologice au confirmat prezența unor substanțe psihoactive în organismul tânărului de 27 de ani, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii evenimentului.
Accidentul a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
