EVENIMENT
Bărbat dispărut de acasă de trei zile, găsit mort la marginea unei localități din Botoșani
Un bărbat în vârstă de 58 de ani din comuna Suliţa, care a fost dat dispărut pe 26 mai, a fost găsit mort la marginea localităţii de domiciliu, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.
Potrivit acesteia, după ce bărbatul a plecat de acasă, familia nu a mai reuşit să îl contacteze, solicitând sprijinul autorităţilor.
În urma căutărilor, cadavrul bărbatului a fost găsit în extravilanul localităţii Suliţa, la aproximativ cinci kilometri de aceasta.
"În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă şi efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului", a precizat Delia Nenişcu. Agerpres
Avocatul Poporului a primit peste 1.800 de petiții privind modul în care sunt soluționate cererile de recalculare a pensiilor, dar și alte aspecte care țin de acest domeniu.
Problemele semnalate nu au vizat doar întârzierile, arată un răspuns al instituției transmis Digi24. Ele privesc și situații în care deciziile nu au fost emise, drepturile stabilite nu au fost puse în plată, adeverințele depuse nu au fost valorificate sau stagiile de cotizare nu au fost corect luate în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
U-BT Cluj-Napoca merge mai departe în EuroCup. Victorie în „finala” cu Aris și calificare în play-off
Miercuri, 11 februarie, U-BT Cluj-Napoca și Aris Salonic au luptat pentru ultimul loc în optimile de finală ale BKT EuroCup. Meciul a început la ora 18:00 pe terenul clujenilor la BTArena.
Meciul câștigat cu scorul de 111-92 de campioana României a fost unul sold out cu 10.000 de spectatori pe terenul clujean.
Primul sfert
Primul sfert a debutat cu oaspeții mai inspirați, care au preluat rapid conducerea și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Petreceri memorabile la Arena Play din Alba Mall. Adrenalină și distracție cu VR, simulatoare de zbor și curse auto (P)
Arena Play Club Alba Iulia, din Alba Mall, este cel mai nou spațiu dedicat copiilor și tinerilor care vor să își sărbătorească ziua de naștere în lumea tehnologiei, sau vor să descopere ce înseamnă realitatea virtuală.
Spațiul oferă o experiență unică în Alba Iulia: o arenă de gaming în realitate virtuală, unde, alături de prieteni, te transformi într-o hologramă și vă întreceți într-o competiție spectaculoasă.
Arena virtuală de player versus player ( jucători...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bani albi pentru zile negre: Suma uriașă de care are nevoie o familie din România, pentru a trece peste o situație grea. Studiu
Bani albi pentru zile negre: Suma uriașă de care are nevoie o familie din România este relevată de un studiu publicat de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Studiul arată că o problemă serioasă are nevoie de rezerve financiare la fel de serioase.
Populația României este din ce în ce mai vulnerabilă în fața riscurilor de pierdere a veniturilor cauzate de boală, accidente sau decese.
Într-o astfel de situație neprevăzută, o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
