EVENIMENT
Bărbat găsit de pompieri în stare de inconștiență la o stână din Neamț
În urma unui apel la numarul de urgență 112, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane căzute, în stare de inconștiență, la o stână din localitatea Chirițeni, județul Neamț.
La locul incindentului s-au deplasat pompierii de la Garda II de Intervenție Poiana Teiului cu un autoturism de serviciu și o targă UT 2000 și o ambulanță SMURD și un echipaj de la Salvamont.
Echipajul de paramedici de pe ambulanța SMURD au acordat măsurile de prim ajutor unui bărbat de 46 de ani, care se afla în stare de hipotermie. Victima a fost preluată de echipajul Salvamont și transportată la ambulanța SMURD pentru a fi dusă la spital.
În sprijin a fost solicitați si un echipaj de la SAJ.
Se efectuează cercetări la fața locului.
EVENIMENT
Accident la Ocna Mureș: Bărbat aflat sub influența alcoolului, lovit de o mașină după ce a traversat neregulamentar strada
Un bărbat din Noșlac a ajuns la spital vineri după-amiaza, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa neregulamentar o stradă din Ocna Mureș. Oamenii legii au constatat că pietonul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 17.00, polițiștii din orașul Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Digului din oraș, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.
Aceștia s-au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Polițiștii acționează cu sistemul radar e-SIGUR pe drumurile din Alba. Cum sunt prinși șoferii care încalcă regulile de circulație
Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 14 februarie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație.
Proprietarii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare.
Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Salariile au crescut în decembrie 2025. Câștigul mediu net a urcat la 5.914 lei. În ce domeniu a fost mai mare cu 28%
Câștigul salarial mediu brut a ajuns în luna decembrie 2025 la 9.868 lei, cu 497 lei mai mult decât în noiembrie, iar salariul mediu net a crescut la 5.914 lei, în urcare cu 299 lei, respectiv 5,3%, față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterile au fost generate, în principal, de acordarea primelor ocazionale, cum ar fi cele trimestriale, anuale, pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
