EVENIMENT
Bărbat găsit fără suflare pe o stradă din Slatina. Polițiștii au deschis un dosar penal
Incident șocant pe o stradp din Slatina, unde un bărbat a fost găsit fără suflare, pe asfalt. Ecxhipajele de salvare sosite de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbat, fiind declarat decesuș. Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar deschis pentru ucidere din culpă.
Potrivit IPJ Olt, marți, 14 februarie, în jurul orei 09.20, polițiștii din cardul Poliției Municipiului Slatina au fost sesizați telefonic, cu privire la faptul că o persoană ar fi întinsă pe sol, pe strada Mănăstirii din municipiul Slatina.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina și un echipaj al ambulanței, în vederea acordării primului-ajutor.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind un bărbat, în vârstă de 63 de ani din municipiul Slatina.
Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical, fiind declarat decesul.
Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
EVENIMENT
Calendar Ortodox FEBRUARIE 2026: Sărbătorile importante din Făurar. Când începe Postului Paștelui și când sunt Moșii de Iarnă
Luna februarie 2026 are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși, reunind sărbători cu cruce roșie, prăznuiri ale unor sfinți importanți, dar și evenimente bisericești majore care pregătesc intrarea în Postul Paștelui. Luna februarie 2026 este o perioadă a reflecției, a rugăciunii și a întoarcerii către valorile duhovnicești fundamentale.
Calendarul Ortodox 2026 evidențiază pentru luna februarie atât momente de lumină și bucurie, precum Întâmpinarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Luni, 2 februarie, la Transylvania Open, tenisul devine spectacol total. De la ce oră joacă Emma Răducanu
Luni, la Transylvania Open, nu vii doar pentru tenis. Vii pentru meciurile despre care se va vorbi toată săptămâna. Trei nume mari urcă pe terenul din BTarena și schimbă instant energia competiției, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Emma Răducanu.
Prezența lor transformă ziua de luni într-un adevărat punct de atracție al turneului. Ana Bogdan, una dintre cele mai constante și apreciate jucătoare din România,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion
Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș.
Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.
La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.
Misiunea pompierilor este în dinamică, știre în curs de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Viorel Băltărețu, despre centura metropolitană: Suspendarea totală nu rezolvă nimic. Mută costul pe clujenii care stau în trafic
Secretarul de stat în Ministerul Economiei, fostul deputat USR de Cluj, Viorel Băltărețu, susține că nu trebuia suspendat întreg contractul privind centura metropolitană și că, în opinia sa, partea de proiectare trebuia continuată.
Băltărețu a precizat că a făcut o analiză a situației bazată pe deciziile și termenele asumate public și pe modul în care a fost gestionat proiectul până acum, în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
