ACTUALITATE
Bărbat în stare de inconștiență, după ce a căzut într-un canal de pe marginea şoselei, în Odobești, Vrancea

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din cartierul Unirea, oraş Odobeşti, a fost scos de pompieri în stare de inconştienţă, marţi, dintr-un canal aflat pe domeniul public în care acesta căzuse, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
„Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani a intervenit în cartierul Unirea, oraş Odobeşti, pentru extragerea unei persoane căzute într-un canal aflat pe domeniul public. Victima este un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, din localitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu.
Potrivit acesteia, bărbatul a fost preluat în stare de inconştienţă de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean pentru a fi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Sfântul Pantelimon” din Focşani. AGERPRES
ACTUALITATE
CFR adaptează circulația trenurilor la valul de caniculă extremă din țară. Consultați mersul trenurilor dacă plecați în vacanță

Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Dacă plecați la drum: Luni, restricții de tonaj în 15 județe din Oltenia și Muntenia din cauza caniculei

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai mult pe Botosani24.ro