EVENIMENT
Bărbat înjunghiat pe o stradă din Bistrița. Agresorul, căutat de polițiști

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost înjunghiat vineri pe o stradă din municipiul Bistriţa, iar agresorul a fugit, fiind căutat de poliţişti.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a transmis că la faţa locului s-au deplasat cei de la Investigaţii Criminale.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa intervin la un eveniment semnalat pe raza municipiului Bistriţa.
Din primele date, un bărbat ar fi fost agresat pe raza municipiului. Poliţiştii sunt prezenţi la locul evenimentului şi desfăşoară activităţi specifice de documentare a faptei”, a comunicat IPJ.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a precizat pentru AGERPRES că la caz a intervenit echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD, care l-a găsit pe bărbat în stop cardio-respirator, prezentând multiple plăgi.
S-a aplicat protocolul de resuscitare, iar pacientul a răspuns după aproximativ 30 de minute, fiind ulterior transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Agerpres
EVENIMENT
Horoscop săptămâna 18 – 24 august 2025. Schimbări sezoniere nu doar în natură, ci și în viețile noastre personale și profesionale

Horoscop săptămâna 18 – 24 august 2025: Această perioadă ne găsește în mijlocul unei perioade astrale deosebit de dinamice, marcată de ultimele zile ale sezonului Leului și pregătirile pentru intrarea în Fecioară.
Această tranziție cosmică aduce cu sine o energie unică. Astrele ne asigură că această săptămână va fi una a echilibrului între impulsul de a străluci și nevoia de a ne organiza prioritățile pentru toamna ce se apropie.
Venus, aflată într-o poziție…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Scor incredibil în CFR – Botoşani după ce clujenii au condus de trei ori. Ratare uluitoare, dar şi o veste bună pentru Petrescu

CFR Cluj a controlat toată partida şi a fost egalată de trei ori de FC Botoşani, la 1-1, 2-2 şi 3-3. Din punct de vedere ofensiv, trupa lui Dan Petrescu a arătat bine, marcând de trei ori şi reuşind să-şi creeze alte ocazii bune, printre care una uriaşă pe final.
În minutul 86, la 3-3, Louis Munteanu a scăpat singur cu portarul pe centrul porţii, dar în loc să încerce să finalizeze, i-a pasat fundaşului…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Polițiștii din Alba caută o minoră care a dispărut din municipiul Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 16 august 2025, polițiștii din municipiul Alba Iulia au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în după-amiaza zilei de 16 august 2025, fiica sa, A. BEATRICE, în vârstă de 14 de ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit până în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Numere câștigătoare Loto 17 august 2025 la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus

Numere câștigătoare Loto 17 august 2025: Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus.
Numere câștigătoare Loto 17 august 2025:
…
Citește mai mult pe Alba24.ro