Connect with us

EVENIMENT

Bărbat reţinut de DIICOT Timișoara pentru pornografie infantilă şi viol asupra unei minore

Publicat

diicot
Arhivă foto

DIICOT Timișoara a reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 54 de ani, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol comis împotriva unei minore.

Acesta urmează să fie prezentat marți în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat cercetat pentru pornografie infantilă şi viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată, informează Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

În cauză s-a reţinut că în luna iulie 2023, un bărbat de 54 de ani ar fi abordat în spaţiul public, în Timişoara, o victimă minoră de 16 ani, pe care ar fi determinat-o să consume băuturi alcoolice, după care, profitând de starea în care se afla, ar fi transportat-o la domiciliul său şi ar fi întreţinut cu aceasta raporturi sexuale pe care le-ar fi înregistrat şi stocat în telefonul mobil personal.

În perioada următoare, ar fi constrâns victima să dea curs cererilor sale repetate de a întreţine în continuare raporturi şi relaţii sexuale, ameninţând-o că în caz contrar va distribui materialul pornografic către membrii familiei şi colegii minorei.

De asemenea, ar fi continuat să filmeze cu telefonul mobil relaţiile intime şi ar fi supravegheat-o zilnic pe minoră, din proximitatea unităţii şcolare, menţinând-o astfel într-o permanentă stare de temere.

Bărbatul a fost reținut luni

În luna ianuarie 2024, persoana vătămată a refuzat să continue relaţia cu bărbatul, situaţie în care acesta ar fi distribuit, prin intermediul unei aplicaţii instalate pe telefonul mobil, imagini cu caracter sexual explicit către persoane din familia victimei şi colegi ai acesteia.

Bărbatul a fost depistat şi imobilizat, luni, în imediata apropiere a unităţii de învăţământ unde este şcolarizată victima minoră.

A fost pus în aplicare un mandat de percheziţie la domiciliul acestuia, fiind descoperite şi ridicate mai multe telefoane mobile, un laptop, precum şi alte mijloace de probă.

La data de 12 februarie 2024, procurorii DIICOT Timişoara au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, iar marţi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Activitate a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi al Biroului Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT - Structura Centrală. Activităţile s-au derulat cu sprijinul jandarmilor Grupării Mobile "Glad Voievod" Timişoara. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Mircea Moroșan, primarul din Huedin, și-a dat demisia. Care sunt motivele pentru care pleacă după aproape 5 mandate

Publicat

mircea morosan e1665736541942.jpg






Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, și-a înaintat demisia din funcție, după o lungă activitate în administrația locală.

După patru mandate consecutive și un al cincilea câștigat la alegerile locale din 2024, Moroșan, în vârstă de 66 de ani, membru al PNL Cluj, a decis să se retragă, considerând că este momentul potrivit pentru a lăsa locul unei noi conduceri.

Șoc la PNL. Mircea Moroșan,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Incident grav la Cluj. Șofer prins cu alcoolemie ridicată și fără permis, arestat preventiv

Publicat

fiola alcool volan.jpg






Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului și fără permis. 

Bărbatul a fost oprit de polițiști în noaptea de 8 ianuarie, în jurul orei 23:55, când se afla la volanul unui autoturism Mercedes pe DJ 107F, în comuna Luna, județul Cluj.

Bărbatul era mort de beat

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, șoferul avea o alcoolemie de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

U-BT Cluj își începe cursa pentru al doilea trofeu al sezonului. Clujul merge la luptă cu ambiții mari în Cupa României

Publicat

u bt cluj napoca facebook.jpg






U-BT Cluj-Napoca intră într-o nouă linie dreaptă a sezonului 2025–2026, aflându-se la exact o lună distanță de următoarele dueluri interne, odată cu startul Final 8-ului Cupei României.

După triumful din SuperCupa României, obținut în fața celor de la CSO Voluntari, campioana își propune să pună mâna și pe al doilea trofeu al stagiunii: Cupa României.

Oradea va fi centrul baschetului românesc în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Guvernul scoate la „tablă” restanțierii. Apare „Lista rușinii” pentru oamenii și firmele cu datorii la stat, dar și „Lista albă”

Publicat

bani pixabay.jpg






Guvernul pregătește o schimbare majoră în relația dintre stat și contribuabili. Astfel, se va introducere „Lista a rușinii” pentru cetățenii și firmele cu datorii la buget, dar și o listă publică cu cei care își achită la timp obligațiile fiscale.

Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege publicat în transparență decizională de Ministerul Dezvoltării și fac parte din reforma administrației...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe