EVENIMENT
Bătaie ca-n codru în Galați. Patru victime înjunghiate sunt în stare gravă
Zeci de persoane s-au luat la bătaie într-un sat din Galați în urma unei altercații între doi bărbați. Șapte persoane au ajuns la spital, iar patru victime sunt în stare gravă, fiind înjunghiate.
Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Ivești, în județul Galați. Aproximativ 40 de persoane s-au luat la bătaie pe străzile din sat, iar unii dintre ei au folosit arme albe.
Șapte persoane au fost rănite și au ajuns la Spitalul Municipal din Tecuci. Patru dintre victime sunt în stare gravă, după ce au fost înjunghiate, și au fost transferate la Spitalul de Urgență din Galați.
Scandalul a continuat și la spitalul din Tecuci. La fața locului au intervenit jandarmii, polițiștii și echipa de intervenție a firmei de pază.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de încăierare, dar pe listă vor fi adăugate și alte infracțiuni. MEDIAFAX
Stirile Romania24.ro pot fi urmărite și pe Google News
Apa CTTA Sucursala Apuseni anunță consumatorii că marți, 4 noiembrie, se vor efectua lucrări de mentenanță la sistemul de alimentare cu apă potabilă din Baia de Arieș.
Astfel, se va întrerupe furnizarea apei potabile între orele 10.00 – 16.00, în orașul Baia de Arieș, pe următoarele străzi:
- Prof. Lazăr Chirila,
- Republicii, Brazilor,
- Cioara de Sus,
- Iazul Morii.
Consumatorii sunt rugați să își asigure rezervele de apă necesare pentru perioada întreruperii.
La…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Curățenie de toamnă la Florești. Campanie de colectare a deșeurile vegetale, ridicate gratuit de la gospodării
Primăria Comunei Florești, în parteneriat cu SUPERCOM S.A., dă startul unei noi campanii de colectare gratuită de-a lungul lunii noiembrie a deșeurilor vegetale, menită să sprijine locuitorii în curățenia de sezon.
Acțiunea se desfășoară în două etape, pe parcursul lunii noiembrie, și vizează toate gospodăriile din localitate.
Iarbă, frunze și crengi – ridicate gratuit din fața gospodăriilor
În…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Modele de subiecte Evaluare Națională 2026. Teste de rezolvat în pregătirea la examen pentru elevii de clasa a VIII-a
Modele de subiecte Evaluare Națională 2026. Ministerul Educației a publicat modele de subiecte pentru examenul ce va fi susținut de către elevii de clasa a VIII-a. Aceștia au la dispoziție noi variante de pregătire, în completarea celor din anii trecuți.
În anul școlar 2025-2026, elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile în 12 iunie. Aceștia vor fi înscriși la examen de către secretariatele școlilor, automat, în perioada 10-12 iunie. Examenul se desfășoară în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un accident rutier s-a petrecut luni după-amiaza pe DN7 la Vințu de Jos. Din primele date, sunt trei mașini implicate.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical.
În accident ar fi trei autovehicule implicate, fără persoane încarcerate.
Pompierii s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

