EVENIMENT
Bebeluş de şase luni din Maramureș, opărit cu suc de roşii, transferat cu o aeronavă SMURD la Bucureşti
Un bebeluş de şase luni care a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului după ce s-a opărit cu suc de roşii a fost transferat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, cu o aeronavă SMURD la Bucureşti, a precizat, pentru AGERPRES, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare, Vasile Pop.
Potrivit acestuia, decizia transferului bebeluşului a fost luată de medicii SJU Baia Mare care au hotărât că micuţul are nevoie de un tratament de specialitate, accidentul fiind unul grav.
Bebeluşul a fost însoţit pe toată durata zborului de mama sa şi de o echipă medicală.
Conform unor surse medicale, copilul s-a accidentat după ce ar fi tras peste el un recipient în care se pregătea bulion de roşii.
În context, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, Romeo Tămăşan, a precizat, joi, că poliţia s-a autosesizat cu privire la eveniment şi se vor desfăşura activităţi de verificare pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului. AGERPRES
EVENIMENT
Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ
Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ. În prima săptămână a lunii februarie, vremea în Alba va fi mai caldă decât normalul perioadei, însă va rămâne în mare parte mohorâtă. Intervalul 2–8 februarie aduce temperaturi relativ ridicate pentru data din calendar.
Chiar dacă în primele zile din săptămână frigul persistă, apoi se încălzește ușor, câte puțin ân fiecare zi. Cerul va fi predominant...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Premieră cinematografică la Sebeș: Va rula filmul ”Dobrogea” regizat de Mircea Bezergheanu. Ce spune videograful Eduard Schneider
Premieră cinematografică la Sebeș, în weekend-ul următor. Este vorba despre o proiecție a filmului Dobrogea, film în regia lui Mircea Bezegheru. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 februarie de la ora 17.00, la Centrul Cultural ”Lucian Blaga. Accesul la film este gratuit.
„După părerea mea, este cel mai ambițios și elaborat material de film documentar în materie de natură, peisaj, floră și faună pe care l-am văzut vreodată, realizat în România” transmite sebeșeanul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Dorin Cioabă profită și promite că se implică în găsirea copilului dispărut în Gherla. Romii din Cluj nu îl recunosc ca ”rege”
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, care locuiește la Sibiu, profită de tragedia de la Gherla, unde un copil a căzut în râul Someș și este de negăsit după 10 zile, și a promis că se va implica, acuză romii din județul Cluj.
”A intrat (Cioabă – n.a.) pe o rețea de socializare și a promis că se implică în căutările copilului dispărut. Noi nu îl recunoaștem ca rege al romilor, să își...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un incendiu a izbucnit duminică, 1 februarie, în jurul orei 15.40 pe strada Rândunelelor din Alba Iulia. Din primele informații incendiul se manifestă generalizat la acoperișul unei case.
La fața locului intervin pompierii din Alba Iulia cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj de prim ajutor.


Misiunea pompierilor este în dinamică.
Știre în curs de actualizare.
UPDATE 16.15: Potrivit ISU Alba, la scurt timp de la intervenția pompierilor,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
