ACTUALITATE
Belgia exclude orice relaxare a restricţiilor în următoarea lună
Guvernul belgian a exclus luni orice relaxare a restricţiilor anti-COVID-19 în următoarea lună, de teama propagării noilor variante ale coronavirusului, în special a variantei britanice, transmite AFP.
''Trebuie să rămânem foarte prudenţi pentru a evita un al treilea val'', a declarat premierul belgian Alexander De Croo într-o conferinţă de presă desfăşurată luni dimineaţă. De Croo s-a exprimat în condiţiile multiplicării apelurilor, inclusiv în rândul propriei majorităţi, pentru a da perspective pentru redeschiderea HoReCa şi domeniului spectacolelor, private de orice activitate de aproape patru luni.
La rândul lor, virusologii belgieni au explicat că prudenţa este justificată mai ales prin incertitudinea cu privire la contagiozitatea noilor variante în circulaţie.
''Evoluţia lor încă nu este total previzibilă, sunt săptămâni, o lună, o lună şi jumătate care ne vor permite'' să o măsurăm mai bine, a afirmat unul dintre virusologi, Yves Van Laethem, care a calificat situaţia belgiană drept ''precară''. El a precizat că varianta britanică reprezintă circa '37-40%' din noile infecţii recenzate în Belgia, unde circulă de asemenea şi alte două variante, cea sud-africană şi cea braziliană.
Pandemia de COVID-19 a cauzat aproape 22.000 de decese în Belgia, făcând din aceasta una dintre cele mai afectate ţări din Europa, pe fondul campaniei de vaccinare lente (4,4% dintre persoanele de peste 18 ani au primit până acum o primă doză şi 2,9% ambele doze).
Restricţiile actuale, în vigoare până la 1 aprilie, includ o interdicţie de călătorie în străinătate cu excepţia motivelor esenţiale (lucrătorii transfrontalieri nu sunt vizaţi). AGERPRES
ACTUALITATE
Bărbat din Botoșani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și distrugere.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 13 februarie, în jurul orelor 23:00, a încălcat ordinul de protecție emis de o instanță de judecată, prin care i se interzicea să...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Amenzi pentru cerșetorie, alcool în public și scandal în zona Pieței Centrale după acțiunea Poliției Locale Botoșani
Poliția Locală Botoșani a anunțat că a aplicat sancțiuni pentru mai multe fapte care afectează ordinea și liniștea publică în zona Pieței Centrale, în urma unei acțiuni desfășurate la finele acestei săptămâni, pe 12 februarie.
Printre abaterile constatate de polițiștii locali se numără consumul de alcool pe domeniul public, cerșetoria, adresarea de expresii jignitoare, fumatul în locurile de joacă pentru copii și comerțul ambulant...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Mașini ridicate și zeci de amenzi pentru parcări ilegale în zona Pieței Centrale din Botoșani după controalele Poliției Locale
Parcările ilegale din zona Pieței Centrale au fost din nou în vizorul Poliției Locale Botoșani, în cadrul unei acțiuni desfășurate la finele acestei săptămâni, pe 12 februarie, menită să fluidizeze traficul și să redea spațiul public pietonilor.
Polițiștii locali au verificat principalele artere din jurul pieței, unde sunt frecvente opririle pe trotuare, în stațiile de transport public, pe carosabil sau în apropierea trecerilor pentru...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Rezultate pentru elevii din Avrămeni la competiția de șah și tenis de masă de la Liceul Tehnologic Coțușca
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Avrămeni au obținut rezultate frumoase la competiția de șah și tenis de masă organizată în cadrul fazei pe cerc pedagogic – zona Săveni, desfășurată la Liceul Tehnologic Coțușca.
Participarea lor a fost marcată de ambiție, concentrare și dorință reală de afirmare, calități care s-au reflectat în clasările obținute.
La proba de tenis de masă – fete, Condurache Paula Andreea a reușit o evoluție...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
