Connect with us

ACTUALITATE

BEȚIVII de Paști la Cluj. Un american, prins beat la volan de polițiști. Nu avea nici permis de conducere internațional

Publicat

politie 3 bun 1.jpg

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Cluj-Napoca au depistat duminică seara, în ziua de Paști, un bărbat în vârstă de 31 de ani, cetățean străin, care se deplasa cu un autoturism pe strada Traian Vuia, aflându-se sub influența alcoolului.

”Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Verificările efectuate au condus la stabilirea faptului că acesta nu deținea permis de conducere internațional.

Ulterior testării alcooltest, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal”, au spus polițiștii clujeni.

Potrivit martorilor oculari, șoferul respectiv era american.

De asemenea, tot duminică, imediat după miezul nopții, un tănăr de 25 de ani, din comuna Apahida a fost depistat de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida, în timp ce se deplasa cu un autoturism, fără a deține permis de conducere.

Cel în cauză a fost oprit de polițiști în jurul orei 00.05, pe DJ 161, pe raza localității Apahida.

Și acesta este cercetat penal pentru  săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Sâmbătă seara,  polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au oprit pentru verificări un autoturism condus pe raza comunei Luna de Sus, de un bărbat de 34 de ani, din comuna Râșca.

Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatului i-a...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Vremea de Paște 2026: Vor fi temperaturi plăcute de primăvară și ploi trecătoare. Prima estimare pentru luna aprilie

Publicat

vremea de paște 2026: vor fi temperaturi plăcute de primăvară

Publicitate

Pe măsură ce se apropie Paștele din 2026, sărbătorit în acest an pe 12 aprilie, interesul românilor se îndreaptă și spre evoluția vremii din perioada sărbătorilor. Deși prognozele realizate cu mult timp înainte păstrează un anumit grad de incertitudine, datele meteorologice disponibile indică un tablou specific primăverii, cu temperaturi confortabile pentru activități în aer liber, dar și cu episoade de precipitații moderate, diferite de la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceață densă și polei în județul Botoșani până la ora 10:00. Autoritățile cer prudență maximă în trafic

Publicat

1669268357 ceata.jpg

Publicitate

Vizibilitatea este redusă, în această dimineață, pe drumurile din județul Botoșani, din cauza ceții dense care coboară sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri. Avertizarea este valabilă până la ora 10:00, interval în care condițiile de deplasare pot deveni periculoase atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.

Meteorologii anunță că fenomenul de ceață este însoțit de burniță sau ploaie slabă, factori care pot favoriza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Zi de aleasă cinstire pentru Patriarhul Teoctist, la Biserica din Victoria și la Casa Memorială din Tocileni

Publicat

foto: zi de aleasă cinstire pentru patriarhul teoctist, la biserica

Publicitate

Sâmbătă, satul Victoria din comuna Stăuceni a fost cu adevărat în sărbătoare. Localnicii, alături de credincioși veniți din alte zone ale județului Botoșani, au participat cu emoție și recunoștință la un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanți ierarhi ai Ortodoxiei românești, Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu, fiu al acestor meleaguri și al cincilea Patriarh al României.

Momentul a avut o încărcătură aparte, și a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Metaloglobus București

Publicat

măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre f.c.

Publicitate

Duminică, 8 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Metaloglobus București , meci contând pentru etapa 26 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe