Connect with us

ACTUALITATE

Bianca Andreescu a câştigat turneul WTA de la Indian Wells

Publicat

andreescu
sursa foto: facebook

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a câştigat turneul feminin de tenis de la Indian Wells (California), dotat cu premii în valoare de 9.035.428 dolari, trecându-şi în palmares primul său titlu WTA, după ce a învins-o în trei seturi, 6-4, 3-6, 6-4, pe germanca Angelique Kerber, în finala disputată duminică.

Andreescu, în vârstă de 18 ani, s-a impus în două ore şi 18 minute de joc în faţa fostului lider al clasamentului WTA, obţinând cu această ocazie unul dintre cele mai prestigioase trofee din circuitul feminin.

Graţie acestui succes, ea a făcut un salt de 36 de locuri în ierarhia mondială, ocupând cea de-a 24-a poziţie începând de luni.

La sfârşitul meciului cu Kerber, campioana a ţinut să le mulţumească, în limba română, suporterilor români prezenţi în tribunele de la Indian Wells, care au încurajat-o pe tot parcursul finalei, precum şi celor din ţară, care au fost alături de ea.

"Vă mulţumesc că sunteţi cu mine şi vă iubesc', a spus Bianca Andreescu, care a fost recompensată cu un cec în valoare de 1.354.010 dolari şi 1.000 de puncte WTA pentru acest succes.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO Omagiu poetului Mihai Eminescu, prin vocile Corului Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, la întâlnirea directorilor de școli din județ organizată de IȘJ Botoșani

Publicat

foto omagiu poetului mihai eminescu, prin vocile corului liceului pedagogic

Publicitate

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a organizat miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire de lucru cu directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar din județ. Evenimentul a fost dedicat marcării a 176 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, aniversare care va fi celebrată oficial la data de 15 ianuarie.

Potrivit reprezentanților instituției, întâlnirea a urmărit nu doar abordarea unor aspecte...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (421)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (421)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2020, continuând să explice de ce scrie cu „â” din „a”: „Scriu cu „â” din „a” şi din alt motiv: pentru că vreau să contest în felul acesta, în fiecare zi, o normă ortografică instituită abuziv în timpul stalinismului. Instituită nu din raţiuni lingvistice, ci...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Studiu îngrijorător: 45% dintre adolescenți petrec zilnic între două și patru ore din timpul liber în fața ecranelor

Publicat

studiu îngrijorător: 45% dintre adolescenți petrec zilnic între două și

Publicitate

Zilnic, 45% dintre adolescenți petrec între două și patru ore din timpul lor liber pe mai multe dispozitive (telefon, calculator, televizor), relevă studiul „Reziliența digitală a adolescenților”, realizat de către organizația Mind Education în rândul elevilor de 13-19 ani din școlile care fac parte din rețeaua Digitaliada.

Potrivit EduPedu, informațiile din studiu arată că cei mai mulți dintre adolescenții participanți la studiu, 23%,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Romfilatelia lansează o emisiune dedicată Zilei Culturii Naționale

Publicat

romfilatelia lansează o emisiune dedicată zilei culturii naționale

Publicitate

Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, joi, a unei emisiuni de mărci poștale dedicate Zilei Culturii Naționale.

‘Ca în fiecare an, pe 15 ianuarie, timbrul românesc aniversează Ziua Culturii Naționale, în emisiunea cu același titlu, prin care aduce un omagiu unor personalități de seamă ale culturii naționale: Nicolae Iorga (marcă poștală cu valoarea nominală de 5,50 Lei), Andrei Mureșanu (marcă poștală cu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe