Connect with us

ACTUALITATE

Biden vrea să participe la a doua dezbatere cu Trump dacă experţii consideră că nu există riscuri

Publicat

Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, s-a declarat luni dornic să participe la dezbaterea cu contracandidatul său republican, preşedintele Donald Trump, dacă experţii consideră că nu ar exista riscuri medicale ţinând cont că liderul de la Casa Albă a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, transmite Reuters.

Trump se afla luni în a patra zi de tratament pentru COVID-19 la un spital militar din apropiere de Washington, gravitatea bolii sale nefiind deocamdată clară.

Diagnosticul a ridicat semne de întrebare chiar despre siguranţa desfăşurării celorlalte două dezbateri televizate rămase până la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

A doua dezbatere Trump-Biden, care s-au confruntat prima dată săptămâna trecută, este prevăzută pentru 15 octombrie, la Miami, statul Florida.

''Dacă oamenii de ştiinţă spun că este sigură şi că distanţele sunt sigure, atunci cred că e bine. Voi face tot ce spun experţii că este adecvat să fac'', a afirmat Biden, care în weekend a fost testat negativ la COVID-19. El a făcut această declaraţie în statul Delaware, înainte de a se îndrepta spre Florida pentru evenimente electorale.

Chiar dacă va fi externat, Donald Trump va trebui să continue tratamentul întrucât el încă este supus administrării intravenoase a medicamentului Remdesivir. Perioada obişnuită de carantină pentru o persoană testată pozitiv la noul coronavirus este 14 zile.

O dezbatere între vicepreşedintele Mike Pence şi candidata democrată la postul de vicepreşedinte, senatoarea Kamala Harris, este programată pentru miercuri. Pence şi Harris au fost testaţi negativ la COVID-19. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe