EVENIMENT
Bilanț NEGRU în România. Peste 100 de copii au murit în incendii, în ultimii 10 ani
În perioada ianuarie 2012-decembrie 2021, 106 copii și-au pierdut viața în incendii produse la locuințe. Aceștia reprezintă categoria cea mai vulnerabilă când vine vorba de incendii produse la locuințe pentru că nu pot aprecia pericolele din jur, susțin reprezentanții IGSU.
Potrivit unui comunicat al IGSU, aproximativ 6.500 de incendii la locuințe au avut loc, în medie, anual în România în ultimii zece ani, în urma acestora fiind înregistrate 5.905 victime, dintre care 2.025 au decedat.
Majoritatea incidentelor se petrec, de obicei, în sezonul rece, când, pe fondul temperaturilor scăzute,
se constată o creștere a numărului incendiilor produse la gospodării, iar vârstnicii și copiii sunt principalele victime.
Pompierii arată că principalele cauze ale incendiilor produse în ultimii zece ani sunt utilizarea coșurilor de fum defecte sau necurățate (31%), instalațiile electrice defecte sau cu improvizații (23%) și mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (12%). Scăpările de gaze au reprezentat o altă cauză generatoare de situații de urgență, astfel că în ultimii 10 ani au fost înregistrate 800 de incidente la nivel național, în urma cărora 210 persoane au fost rănite, iar 40 au decedat.
Evoluția incendiilor la locuințe, începând cu ianuarie 2012 și până la finalul lunii decembrie 2021, a fost dinamică, înregistrându-se 65.033 de incendii, cu un vârf în anul 2021, de aproximativ 7.000. După anul 2012, când a început campania „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii” realizată în cadrul acestui parteneriat, s-a constatat o scădere a numărului de incendii, fiind înregistrate valori semnificativ mai scăzute decât media pe cei zece ani.
Bilanț NEGRU în România. Peste 100 de copii au murit în incendii, în ultimii 10 ani: sondaj
Potrivit unui sondaj IRES, realizat la solicitarea IGSU, unul din patru români recunoaște că își lasă copiii mai mici de zece ani nesupravegheați în locuință. De asemenea, 64% dintre cei chestionați consideră că supravegherea permanentă a copiilor este cel mai important lucru pentru asigurarea securității micuților în casă sau gospodărie.
Totuși, în perioada ianuarie 2012-decembrie 2021, un număr de 106 copii și-au pierdut viața ca urmare a incendiilor produse la locuințe. În anul 2013 a fost înregistrat un vârf de 20 de decese, după care a urmat o tendință de scădere, ajungând la 5 în anul 2021.
„Deși numărul victimelor în rândul copiilor este în scădere, aceștia rămân categoria cea mai vulnerabilă, atunci când vorbim despre incendii produse la locuințe sau gospodării. În cele mai multe situații, ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului. Din totalul celor care și-au pierdut viața, aproximativ 63% provin din mediul rural, iar 37% din mediul urban”, arată IGSU.
Conform acestora, în perioada de derulare a Parteneriatului „Împreună pentru Siguranță”, media anuală înregistrată în perioada 2012-2021 a scăzut la 10,6 copii decedați/an, față de medie anuală de 21,6 copii decedați/an înregistrată în perioada 2007-2011. Media copiilor decedați în incendii a scăzut cu 51 %.
Bilanț NEGRU în România. Peste 100 de copii au murit în incendii, în ultimii 10 ani: explozii
Inspectoratul arată că eforturile de informare dau roade și în aria de activitate a Delgaz Grid, parte a Grupului E.ON România. Astfel, numărul exploziilor s-a redus cu aproape jumătate (47%) în perioada 2013-2022, comparativ cu media anuală a intervalului 2007-2012. Numărul victimelor a scăzut cu aproape 35%, iar cel al persoanelor decedate cu 40%.
În ceea ce privește intoxicațiile cu monoxid de carbon, reducerea este de circa 58%. Numărul victimelor afectate de intoxicații a scăzut, de asemenea, cu 65%, iar cel al persoanelor decedate cu 66%. Mediafax
Fundașul central român Andrei Coubiș, crescut de celebra academie a AC Milan, a ajuns în România, semnând cu Universitatea Cluj sub formă de împrumut până la finalul sezonului.
Conform surselor de la Fanatik, gruparea ardeleană are și opțiunea de a-l achiziționa definitiv de la clubul italian.
Coubiș, care în trecut a fost împrumutat la Sampdoria în Serie B, nu a reușit să adune minute în tricoul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când viața învinge boala. Povestea Paulei, studenta cu dizabilități din Cluj, care a reușit să scrie 2 cărți
Există povești care nu doar emoționează, ci zguduie și rescriu percepții. Povești care nu cer compasiune, ci respect. Povești care demonstrează că, în fața voinței omului, medicina poate calcula ore, dar nu poate determina destin. Povestea Paulei Elena Briciu aparține acestei categorii rare.
La 27 de ani, Paula este studentă la Cluj, autoare a două volume de poezii, deținătoare a trei premii literare și un...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dosarul unui bărbat care a încercat să violeze și să omoare o femeie, a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Inculpatul, internat
Magistrații Curții de Apel Alba Iulia vor da o decizie definitivă în cazul unui bărbat din Sibiu care a vrut să violeze, apoi să ucidă prin strangulare o femeie.
Momentan acesta se află internat într-un spital de psihiatrie, dar a și fost condamnat la 9 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru tentativă de viol și tentativă de omor.
Faptele s-au petrecut în luna iunie a anului 2024, iar femeia a fost salvată după ce vecinii au auzit strigătele de ajutor ale acesteia și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. ”Puterea minte, tehnologia prostește”. Cum ieșim din criză? Dialog cu prof. Mircea Miclea la podcast Cluj24
Profesorul Mircea Miclea este dezamăgit de dispariția poeziei din lume. Nu că nu s-ar mai scrie poezie dar, zicea înainte de înregistrare, oamenii și-au pierdut „starea” de citi și de a recepta poezia. Asta este foarte trist, spune profesorul, suntem prea prozaici, prea mercantili, prea grăbiți să facem doar bani, trăim cu prea multă viteză o viață care oricum e scurtă. Dar despre izgonirea poeziei din lume...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
