EVENIMENT
Bilet unic pentru toate muzeele din județul Maramureș
Toate muzeele din judeţul Maramureş vor putea fi vizitate cu bilet unic, în urma unui parteneriat dintre principalele muzee şi Organizaţia de Management al Destinaţiei Maramureş.
Potrivit serviciului de comunicare al Consiliului Judeţean Maramureş, luni, 13 martie, a fost semnat Acordul de parteneriat între Organizaţia de Management al Destinaţiei Maramureş şi muzeele aflate în subordinea administraţiei judeţene, respectiv Muzeul Judeţean de Artă "Centrul Artistic Baia Mare", Muzeul de Mineralogie "Victor Gorduza" Baia Mare, Muzeul de Ştiinţe Astronomice Baia Mare, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, prin care se va implementa proiectul Visit Maramureş Pass.
Proiect pentru atragerea de turiști
Proiectul prevede înfiinţarea Biletului Unic de vizitare a muzeelor partenere, care va putea fi achiziţionat începând cu luna mai 2023. Acesta va avea o valabilitate de 5 zile de la activare, mai exact de la efectuarea primei vizite folosind Biletul Unic.
Preţurile vor fi cuprinse între 5 şi 25 de lei: 5 lei pentru preşcolari, elevi, studenţi, 15 lei pentru pensionari, 25 de lei pentru adulţi.
"Un nou proiect prin care dezvoltăm turismul în Maramureş. Prin implementarea Biletului Unic ne dorim să creştem atât vizibilitatea muzeelor, cât şi numărul de vizitatori. De asemenea, venim în sprijinul turiştilor care vor să viziteze muzeele noastre, care nu vor mai fi nevoiţi să cumpere bilete de la fiecare muzeu în parte", a declarat Ionel Bogdan, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.
Biletul Unic va putea fi achiziţionat de la fiecare muzeu partener sau online de pe site-ul www.visitmaramures.ro.
"Am realizat Acordul de parteneriat cu muzeele din Baia Mare, în prima fază, urmând să-l extindem la nivel judeţean, cu toate muzeele din Maramureş. Obiectivul nostru principal este să dezvoltăm, să promovăm Maramureşul şi, totodată, să facilităm vizitarea de către turişti a obiectivelor principale din judeţ", a conchis Paul Habina, director Organizaţia de Management al Destinaţiei Maramureş.
Agerpres
Sursa foto: visitmaramures.ro
EVENIMENT
A mers beat în casa părinților săi și a fost condamnat. Motivul pentru care un bărbat din Alba Iulia a ajuns în fața instanței
Un bărbat din Alba Iulia care nu a respectat un ordin de protecție a fost condamnat de magistrații judecătoriei din oraș. Mai exact, în data de 24 decembrie 2025, judecătorii l-au condamnat pe acesta.
Faptele pentru care bărbatul se face vinovat au fost detaliate de magistrați, în motivarea instanței.
Potrivit documentului emis de judecători, bărbatul avea un ordin de protecție emis pe numele său, în data de 7 februarie 2025. Mai exact magistrații i-au interzis să se apropie...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Prestigioasa publicaţie Financial Intelligence a citat publicaţia Cluj24, dintr-un interviu cu profesorul Vasile Puşcaş, în podcastul “Contraste”, realizat de Florin Danciu.
România, singura ţară fără plan de schimbare
“Profesorul Vasile Pușcaș: România a fost singura țară care nu avea niciun plan de schimbare după 1989 și, din păcate, această lipsă de viziune strategică se regăsește și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Calendar Ortodox IANUARIE 2026: Toate sărbătorile cu cruce roșie și neagră din luna lui Gerar. Zilele de post și marile praznice
Ianuarie 2026 deschide anul bisericesc cu unele dintre cele mai importante sărbători ale calendarului ortodox: Anul Nou cu Sfântul Vasile cel Mare, Boboteaza și prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi. Luna aduce atât zile de post, cât și mari praznice, iar duminicile sunt marcate de teme biblice esențiale, legate de Botezul Domnului și începutul propovăduirii lui Hristos.
Luna ianuarie denumită și Gerar este marcată de sărbători importante, majoritatea cu semnificație profundă în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Prima Olimpiadă Central Europeană de Inteligență Artificială, la UBB Cluj-Napoca. Participă elevi de liceu din 10 țări
Prima ediție a Olimpiadei Central Europene de Inteligență Artificială va avea loc în 2026 la Cluj-Napoca, o competiție internațională dedicată elevilor de liceu cu performanțe în inteligența artificială.
Evenimentul va avea loc între 14 și 19 iulie și va fi organizat de Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB), prin Facultatea de Matematică și Informatică, alături de Asociația Nitro.
”Olimpiada va...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
