Connect with us

ACTUALITATE

Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca, aflată în renovare, a fost DESCHISĂ de Crăciun pentru credincioşi

Publicat

smog cluj poluare biserica sf mihail.jpg

Biserica romano-catolică Sfântul Mihail din Cluj-Napoca a fost deschisă pentru credincioşi de Crăciun. Ea a fost închisă în urma cu mai bine de trei ani, pentru lucrări de renovare.

Deşi lucrările nu au fost finalizate încă, în biserica-simbol a Clujului au loc, deja, liturghii în fiecare duminică şi în zilele de sărbători religioase. În zilele lucrătoare, renovarea spaţiilor interioare continuă.

Vezi AICI: CALENDAR Ortodox 2022

Preotul paroh Attila László a declarat, anterior, pentru cotidianul maghiar “Krónika”, că lucrările de renovare s-au dovedit a fi mult mai complexe şi mai costisitoare decât a fost planificat.

Finanţarea UE de aproape cinci milioane de euro care a fost obţinută pentru renovare a fost suplimentat de câte un sprijin primit din partea Guvernului Ungariei şi Guvernului României, precum şi a Primăriei Cluj-Napoca, fiind organizată, totodată, şi o campanie de strângere de fonduri.

În plus, finanţatorilor li s-a solicitat şi extinderea termenului de execuţie a lucrării, deoarece este nevoie de mai mult timp pentru finalizarea renovării. Potrivit lui Attila László, este prea devreme pentru a putea fi indicată o dată la care lucrările să fie finalizate.

Schelele de pe zidurile bisericii au fost îndepărtate deja, rămânând în prezent numai pe turn.

Construirea bisericii parohiale gotice a început în cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi a fost finalizată abia în prima jumătate a secolului al XV-lea. Actualul turn în stil neogotic al bisericii a fost ridicat între anii 1837 şi 1859. În 1951, în timpul ultimei intervenţii majore care a avut loc, a fost demolată bolta barocă a sanctuarului, grav deteriorată, iar bolta gotică originală a fost reconstruită din beton armat. Atunci...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Mașinile înmatriculate în alte țări, luate la ochi de polițiști. Amplă acțiune în județ

Publicat

botoșani: mașinile înmatriculate în alte țări, luate la ochi de

Publicitate

În perioada 15 octombrie – 31 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu alte subunități de profil au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state, pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate aproximativ 400 de autoturisme înmatriculate în alte state.

 

În urma neregulilor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani, printre județele cu cele mai mari alocații medii plătite pentru copii: Peste 342 lei plătiți lunar beneficiarilor

Publicat

botoșani, printre județele cu cele mai mari alocații medii plătite

Publicitate

Județul Botoșani se numără printre zonele din țară unde valoarea medie a alocației de stat pentru copii este una dintre cele mai ridicate din România, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

În luna noiembrie 2025, suma medie plătită pentru fiecare copil beneficiar din județul Botoșani a fost de 342,15 lei, valoare care plasează județul pe locul al doilea la nivel național, după Caraș-Severin,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Tipografic Majuscul”, premieră la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani: Un spectacol-document despre curajul de a spune adevărul

Publicat

„tipografic majuscul”, premieră la teatrul „mihai eminescu” botoșani: un spectacol document

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită publicul, în acest sfârșit de săptămână, la premiera spectacolului „Tipografic Majuscul”, o producție de teatru documentar cu o puternică încărcătură emoțională și civică. Premiera are loc sâmbătă, 10 ianuarie, și duminică, 11 ianuarie, de la ora 18:00.

Spectacolul, realizat de Teatrul Mihai Eminescu, este o adaptare după un text semnat de Gianina Cărbunariu, cu regia și scenografia semnate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Lângă noi: Mașină răsturnată în albia râului Bistrița, la Suceava. Șase persoane, între care patru copii, duse la spital

Publicat

lângă noi: mașină răsturnată în albia râului bistrița, la suceava.

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs marți, 6 ianuarie 2026, în prima zi de Bobodează, în municipiul Vatra Dornei, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat în albia râului Bistrița. În mașină se aflau șase persoane – doi adulți și patru copii.

Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, locotenent-colonel Alin Găleată, la fața locului au...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe