Connect with us

ACTUALITATE

BISERICI ŞI CATEDRALE: Biserica ”Naşterea Domnului” din Bethleem

Publicat

Biserica ''Naşterea Domnului'' din Bethleem, ridicată pe locul peşterii în care s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, în ieslea oilor, înconjurat de păstori şi magi, este cel mai vechi edificiu creştin păstrat aproape intact, potrivit www.jerusalem.ro.

Biserica se află în partea de răsărit a oraşului Bethleem, la opt kilometri de Ierusalim. Complexul ce o înconjoară, de aproximativ 12.000 metri pătraţi, include o mănăstire ortodoxă, una catolică şi una armeană.

Prima Biserică "Naşterea Domnului" a fost construită de împăratul roman Constantin în secolul al IV-lea d. Hr., notează site-ul www.bethlehem-city.org. Mai târziu, în secolul al VI-lea, împăratul bizantin Iustinian a construit o biserică nouă în acelaşi loc. În timpul invaziei persane din secolul al VII-lea, biserica a scăpat de la distrugere. Până în secolul al XI-lea, cruciaţii au ridicat drapelul deasupra Bisericii "Naşterea Domnului" şi au renovat-o. Tutela actuală a bazilicii este împărţită de trei mari confesiuni creştine: greco-ortodoxă, romano-catolică şi armeană.

Biserica "Naşterea Domnului" din Bethleem este unul dintre cele mai importante locuri creştine de închinare, precizează www.crestinortodox.ro. Naşterea Mântuitorului Hristos este relatată în Evangheliile Apostolilor Matei şi Luca. În pofida micilor diferenţe, care întăresc veridicitatea celor relatate de cei doi, ce doi evanghelişti afirmă faptul ca Iisus Hristos S-a născut în Bethleem şi a crescut în Nazareth.

Peștera sfântă, locul Naşterii lui Hristos

Prima menţionare a peşterii din Bethleem, cinstită drept loc al Naşterii Domnului Hristos, apare în scrierile Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful, datând din jurul anului 160. El a identificat întâia oară grota drept peştera sfântă, locul Naşterii lui Hristos, grotă ce se află sub biserică.

În anul 326, Sfântul Împărat Constantin şi mama sa, Sfânta Elena, au hotărât ridicarea unei biserici deasupra peşterii. Această primă biserică a Naşterii Domnului, închinată la data de 31 mai 339, avea un plan octogonal şi era poziţionată chiar deasupra peşterii. Din aceasta perioadă se păstrează încă bucăţi impresionante şi însemnate din mozaicul ce acoperea în întregime podeaua bisericii.

Distrusă în anul 530

Biserica ridicată atunci a fost distrusă de către împăratul Iustinian în anul 530, pentru a putea ridica, în locul ei, o biserică mult mai încăpătoare, aceasta fiind cea care se vede şi astăzi. Perşii au cruţat Biserica Naşterii în timpul invaziilor din anii 614 deoarece, conform legendelor, aceştia au rămas profund impresionaţi de o reprezentare a Magilor care s-au închinat Pruncului, aducând daruri. Reprezentaţi în scena Naşterii Domnului, magii de la răsărit erau îmbrăcaţi în haine persane, iar magii erau călători tot de origine persană.

Cruciaţii au cucerit Ierusalimul la 6 iunie 1009. Francii şi bizantinii au contribuit împreună la redecorarea în întregime a interiorului Biserica "Naşterea Domnului" (1165-1169), lucru menţionat într-o inscripţie în limba greacă, păstrată în transeptul de nord.

Biserica a supraviețuit cutremurului din anul 1834 şi incendiului din anul 1869

Biserica a fost neglijată mai ales în perioadele de domnie a ocupaţiei otomane, dar, din fericire, Biserica Naşterii nu a fost afectată şi nici dărâmată. Alte încercări prin care a trecut Biserica "Naşterea Domnului" sunt cutremurul din 1834 şi incendiul din 1869, care au distrus mobilierul de lemn al peşterii. Cu toate acestea, biserica a supravieţuit tuturor încercărilor naturale sau umane la care a fost supusă.

Criză internațională, după ce a fost furată steaua de argint

În anul 1847, furtul stelei de argint care marchează exact locul Naşterii Pruncului Hristos, a dus la o criză internaţională ce a cuprins în întregime Locurile Sfinte, menţionează www.crestinortodox.ro. Această criză a dus, în cele din urmă, la Războiul din Crimeea (1854-1856). Inscripţia în limba latină de pe marginea stelei de argint spune următoarele: "Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est" ("Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria - 1717"). Steaua de argint este străjuită de cincisprezece candele care ard în permanenţă. Dintre acestea, şase aparţin grecilor, cinci armenilor şi patru latinilor.

În anul 2012, Biserica "Naşterea Domnului" din Bethleem şi suprafaţa înconjurătoare a fost înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO, arată https://whc.unesco.org. Pe lângă biserică, proprietatea înscrisă include, de asemenea, mănăstiri şi biserici latine, ortodoxe greceşti, franciscane şi armene, precum şi clopotniţe, grădini terasate şi un traseu de pelerinaj.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Avertisment Bitdefender pentru utilizatorii Android: Un nou virus poate fura date bancare

Publicat

avertisment bitdefender pentru utilizatorii android: un nou virus poate fura

Publicitate

Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare, relaează alba24.ro.

Hugging Face este o platformă de găzduire online...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (426)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (412)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI 

Actorul Ion Caramitru despre Eminescu: 1. „Eminescu rămâne la originea frumoasei limbi româneşti pe care o vorbim astăzi”; 2. „…Eminescu, făcând studii de limbă germană, îndreptându-se spre cultura şi filozofia germană, a dus limba română, ca structură şi limpezime, pe culmi nemaiatinse până la el”; 3. „De când sunt împătimit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Iarna lovește în buzunare: Facturile la gaze sunt cu până la 30% mai mari în ianuarie 2026 față de 2025

Publicat

sprijinul pentru energie continuă și în 2026: reducerea se aplică

Publicitate

Facturile la gaze ale românilor au crescut semnificativ în ianuarie 2026, ajungând cu până la 30% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Analiza aparține Asociația Energia Inteligentă, iar concluziile sunt prezentate de președintele organizației, Dumitru Chisăliță.

Potrivit datelor centralizate, consumul de gaze al populației a fost cu aproximativ 18% mai mare în ianuarie 2026 comparativ cu ianuarie 2025, pe fondul gerului persistent....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosarul celui mai temut interlop român din Europa, botoșăneanul Ioan Clămparu, „plimbat” între instanțele din Alba și Cluj

Publicat

dosarul celui mai temut interlop român din europa, botoșăneanul ioan

Publicitate

Procesul dintre botoșăneanul Ion Clămparu, considerat cel mai temut interlop român din Europa, și un medic a ajuns într-un veritabil joc de „alba-neagra” judiciară între instanțele din Alba și Cluj. Cele două tribunale și-au declinat succesiv competența, pasând dosarul de la unul la altul, situație care a dus la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, chemată acum să stabilească instanța competentă, relatează alba24.ro.

Dosarul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe