EVENIMENT
Bisericile din Bulgaria rămân deschise. Credincioșii au participat la slujba de Florii purtând măști și mănuși de protecție
Câteva zeci de credincioşi bulgari, purtând măști și mănuși de protecție, s-au rugat duminică, de Florii, la catedrala Sfânta Nedelia din Sofia, într-una dintre puţinele ţări în care bisericile rămân deschise cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, conform unui reportaj Reuters.
Dacă cei mai mulţi bulgari au rămas în case, de teama pandemiei de coronavirus, Spaska Gentcheva, o avocată în vârstă de 48 de ani, a declarat că este recunoscătoare pentru că i s-a permis să poată participa la slujba de Florii.
"Am luat o decizie în familia noastră. Un membru al familiei merge la biserică azi, iar ceilalţi stau acasă, respectând măsurile (împotriva coronavirusului)", a declarat ea pentru Reuters.
În cadrul eforturilor de a stopa răspândirea noului coronavirus, autorităţile de la Sofia au luat decizia de a închide şcolile, restaurantele şi barurile şi au interzis accesul în parcuri, precum şi circulaţia între oraşe. Până în prezent Bulgaria a raportat 669 de infecţii şi 28 de decese. Însă a permis accesul la biserici, spre deosebire de vecinele Grecia şi România, de asemenea ţări preponderent ortodoxe, notează Reuters. Aceleaşi reguli se vor aplica şi duminica viitoare când lumea ortodoxă sărbătoreşte Paştele.
Biserica Ortodoxă Bulgară a fost de acord să nu le împartă credincioşilor crenguţele binecuvântate de salcie, conform tradiţiei de Florii, şi s-a angajat să dezinfecteze locurile de rugăciune în mod regulat, în timp ce autorităţile de la Sofia au lansat apeluri către populaţie să rămână acasă.
Crenguţele de salcie sunt de obicei plasate în altarul bisericii, unde sunt binecuvântate de preoţi şi apoi sunt împărţite credincioşilor care le duc acasă şi le aşează la uşă sau la icoană pentru a fi protejaţi de rele.
Decizia de a menţine bisericile deschise a aprins o dezbatere intensă pe site-urile de socializare în Bulgaria, în condiţiile în care numeroşi oameni merg la slujbele de Paşte fără a se duce la biserică în mod regulat şi în restul anului. Mulţi se tem că bisericile ar putea să devină focare de infecţie şi să-i pună în primejdie tocmai pe cei mai vulnerabili - bătrânii - periclitând eforturile colective de a stopa răspândirea bolii.
Bisericile din cea mai mare ţară ortodoxă, Rusia, au fost deschise duminică, dar Biserica Ortodoxă Rusă le-a cerut parohiilor din Moscova şi din regiunile învecinate să-şi închidă porţile dacă afluenţa de credincioşi este prea mare în Săptămâna Patimilor.
Pentru Martin Zhekov, un hairstylist din Sofia, prezenţa la biserică în Duminica Floriilor a fost o necesitate la care nu a putut să renunţe. "Biserica oferă mereu mângâiere, în special în aceste vremuri tulburi. Nimic nu mai e cum era şi nici nu va mai fi prea curând", a declarat el pentru Reuters.AGERPRES
FOTO: ruptly.tv
EVENIMENT
Câți locuitori ai județului Alba trăiesc din pensia minimă. Date oficiale ale Casei Județene de Pensii
14.831 de locuitori din Alba încasează lunar pensia minimă, arată datele Casei Județene de Pensii Alba.
Începând cu anul 2024 (și menținută în 2025), pensia minimă garantată în România, denumită oficial indemnizație socială pentru pensionari, este de 1.281 lei pe lună.
Această sumă se acordă pensionarilor din sistemul public care au realizat stagiul minim de cotizare, diferența până la această valoare fiind suportată de la bugetul de stat.
De pensia minimă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Premieră în România: două comune au decis să se unească. Soluție de supraviețuire, cu buget de austeritate
Premieră în România: două comune au decis să se unească. Două comune din România au decis să se unească sub o singură administrație. Este vorba despre o premieră națională, înregistrată în județul Satu Mare.
Primarii din comunele Socond (3.100 de locuitori) și Beltiug (3.384 de locuitori) au ajuns la concluzia că, deşi dispun de toată infrastructura necesară pentru buna funcţionare a unei aşezări, nu se vor putea susţine financiar în următorii doi, trei ani.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Micile artiste din trupa ”Glamour” din Cluj-Napoca urcă pe scena „Românii au talent”, la PRO TV
Micile artiste din trupa ”Glamour” din Cluj-Napoca vor urca, vineri, de la ora 20,30, pe scena emisiunii ”Românii au talent”, difuzată la PRO TV.
Trupa este formată din patru fetițe talentate – Chloe Hozan, Natalia Vlad, Irina Dărăban și Iulia Șeulean – care au doar 6 anișori, dar demonstrează deja o prezență scenică impresionantă. Dezinvolte, expresive și pline de energie, ele sunt mici artiste...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea de weekend în Alba, 13 - 15 februarie: Se răcește din nou. Prognoza meteo pe zile și localități
Vremea de weekend în Alba, 13 - 15 februarie: Se răcește din nou. Prognoza meteo pe zile și localități. Finalul săptămânii aduce în județul Alba o vreme schimbătoare. Dacă la început de weekend vom avea parte de temperaturi peste media perioadei, în ultima zi a săptămânii se va răci accentuat. Sunt anunțate și precipitații, mai ales în zonele montane.
Vineri, 13 februarie: vremea va fi în general predominant norosă în majoritatea localităților din județ. Temperaturile...
Citește mai mult pe Alba24.ro
