EVENIMENT
Bistrița-Năsăud: Accident în localitatea Șanț. Un autoturism scăpat de sub control a intrat într-un gard
Un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită s-a produs, luni seară, județul Bistrița-Năsăud.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs pe raza localității Șanț.
Din primele informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcței de deplasare, iar mașina a ieșit de pe șosea și s-a oprit într-un gard de pe marginea drumului.
UPDATE: Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat de la locul accidentului un bărbat în vârstă de aproximativ 56 de ani, cu suspiciune de fractura membru inferior drept și leziuni toracice.
Acesta a fost predat unui echipaj cu asistent medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița - Năsăud și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Sângeorz-Băi.
EVENIMENT
Conceptul „School Street” ar putea fi implementat la Cugir. Străzile din zona școlilor, închise pentru mașini în fiecare dimineață
O inițiativă îndrăzneață din Vancouver ar putea transforma diminețile elevilor din Cugir: o oră fără trafic auto pe străzile din zona școlilor, pentru siguranță, aer curat și mai puțin stres.
Conceptul „School Street” (strada școlară), în care străzile din jurul unităților de învățământ se deschid în fiecare dimineață, timp de o oră, pentru elevi și cetățeni, ar putea fi implementat și la Cugir.
În Vancouver, cel mai mare oraș din provincia Columbia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Emma Răducanu și Sorana Cîrstea se vor duela în finala Transylvania Open de la Cluj-Napoca
Cluj-Napoca va găzdui o finală spectaculoasă la ediția 2026 a Transylvania Open, unde Emma Răducanu și Sorana Cîrstea se vor înfrunta pentru trofeul competiției.
Duelul promite o atmosferă electrizantă în BT Arena, cu tribunele pregătite pentru un meci de gală între două jucătoare apreciate de publicul român.
Emma Răducanu, sportiva cu origini românești și principala favorită a turneului, a ajuns în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Regulamentul de bloc, documentul obligatoriu pentru toate asociațiile de proprietari. Ce reguli trebuie să conțină
Regulamentul de bloc, documentul obligatoriu pentru toate asociațiile de proprietari. Asociațiile de proprietari sunt obligate, potrivit legii, să adopte un document scris cu privire la regulile și condițiile de folosință a părților comune ale imobilelor și normele de conduită și bună vecinătate dintre proprietari.
Regulile înscrise în regulament trebuie respectate de către toți cei care intră în bloc, nu doar de către proprietari sau chiriași.
Regulamentul de bloc,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Povestea câinelui Caramel, salvat de o tânără din Alba Iulia: de la aruncat într-un sac, la o familie în Germania
Un câine care a fost aruncat într-un sac, pe un deal, a fost salvat de Andreea Berar, o tânără din Alba Iulia. Cățelul a fost îngrijit de ceasta și mai apoi a avut norocul să își găsescă o familie iubitoare, tocmai în Germania.
„L-ați aruncat, în deal, în pustietate, ca pe un nimic. L-ați aruncat în sac, ca și cum nu îi era de ajuns trauma abandonului. S-a trezit al nimănui, în iarna grea. Două săptămâni nu te-ai putut apropia de el, îi era frică și de propria...
Citește mai mult pe Alba24.ro
