Connect with us

ACTUALITATE

Blocaje la granițele Germaniei: Transportatorii cer înființarea unor culoare verzi

Publicat

Blocajele de la granițele Germaniei, apărute după ce autoritățile germane au decis să-i testeze COVID pe șoferii profesioniști, ar putea fi înlăturate prin înființarea unor culoare verzi. Inițiativa este sprijinită de numeroase țări membre ale Uniuniii Europene.

Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Guvernelor Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER) s-a întrunit miercuri pentru a analiza dificultățile privind aplicarea Culoarelor Verzi, în contextul blocajelor apărute la frontierele interne ale UE urmare a deciziei Germaniei și a altor state membre de a solicita testarea COVID-19 a șoferilor profesioniști.

La reuniunea de miercuri, 18 state membre au sprijinit ideea Culoarelor Verzi, astfel încât să nu apară reacții în interiorul UE. Participanții au și soluții.

„Comisia Europeană a propus în mod proactiv câteva bune practici, cum ar fi prelungirea cerinței de validitate a testului de 48 de ore, ridicarea obligației de testare pentru tranzit și asigurarea transparenței și fluxului de informații. Aceste propuneri au fost binevenite de Președinția portugheză care a indicat că va urmări realizarea acestora”, au anunțat reprezentanții COREPER.

De asemenea, miniștrii afacerilor interne din UE au primit o scrisoare prin care li se solicită o abordare comună în cazul restricționării liberei circulații.

Sursa: Mediafax

Sursa foto:  ziarulromanesc.de

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Dosar penal pentru un tânăr din Tudora care a fost prins la volan cu toate că permisul este suspendat

Publicat

permis.jpg

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tudora au oprit pentru control, pe drumul public din localitate, un autoturism condus de un tânăr, de 30 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendat, din luna noiembrie 2026.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ploaie și burniță care vor favoriza depunerea poleiului pentru mai multe comune din județ

Publicat

cod galben de ploaie și burniță care vor favoriza depunerea

Publicitate

Meteorologii au emis un nou cod galben de ploaie și burniță care, local, depun polei. Acesta este valabil până la ora 14:00 în localitățile Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Mileanca, Darabani, Drăgușeni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni și Ripiceni, Concești, Mitoc și Adășeni.

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

* evite deplasările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Misiune contracronometru la Darabani. Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost salvat de pompieri militari și voluntari dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri

Publicat

misiune contracronometru la darabani. un bărbat în vârstă de 67

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost salvat de pompieri militari și voluntari dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri. Misiunea contracronometru a avut loc în urmă cu puțin timp, în localitatea Darabani.

Bărbatul a mers să ia apă, iar, într-un moment de neatenție, a căzut în gol. Acesta a reușit să se prindă de lanț și, cu ultimele puteri, a sunat după ajutor la numărul unic de urgență 112.

La fața locului s-au deplasat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tragedie la Călărași: O femeie de 80 de ani a murit în incendiul care i-a cuprins locuința

Publicat

tragedie la călărași: o femeie de 80 de ani a

Publicitate

O femeie în vârstă de 80 de ani, din localitatea Călărași, și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit în locuința sa. Tragedia a avut loc în această dimineață. Alarma a fost dată de un vecin.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari de la Garda de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe