EVENIMENT
Blue Air a anunțat că anulează temporar zborurile către și dinspre două țări care nu se află în ”Zona Verde”
Blue Air a anunţat că zborurile către și dinspre Stockholm vor fi anulate, până pe 15 august, ca urmare a deciziei autorităţilor de a prelungi starea de alertă naţională şi a interzicerii tuturor zborurilor către/dinspre ţări care nu se află în "Zona Verde" menţionate în lista emisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
De asemenea, ca urmare a deciziei autorităţilor din Israel, care anunţă prelungirea suspendării zborurilor Israel - România, Blue Air va anula toate zborurile de pe ruta Bucureşti - Tel Aviv până pe data de 31 august, inclusiv.
"În funcţie de actulizările asupra listei ţărilor care se află în "Zona Verde" Blue Air va continua să actualizeze statusul zborurilor sale", se precizează într-un comunicat al companiei remis, miercuri, AGERPRES.
Blue Air le oferă pasagerilor afectaţi de aceste anulări opţiunea de a face o reprogramare gratuită în primele 7 zile de la anularea zborului direct pe site-ul flyblueair.com sau printr-un e-mail pe adresa zbor.anulat@blueair.aero.
"În cazul în care acest lucru nu se întâmplă în perioada specificată, Blue Air va transfera automat contravaloarea biletului în portofelul electonic Blue Wallet al persoanei care a efectuat achiziţia, de unde banii vor putea fi utilizaţi în termen de 2 ani pentru a cumpăra bilete pentru orice altă destinaţie deservită de Blue Air", se mai menţionează în comunicat.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi. Compania are o echipă formată din peste 1.000 de profesionişti şi operează avioane tip Boeing 737.
În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) şi este membră cu drepturi depline IATA. AGERPRES
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
