Connect with us

ACTUALITATE

Botoşani: Incredibil cât de puține teste rapide antigen au fost folosite din cele distribuite cabinetelor medicale şcolare

Publicat

Sursă foto: Facebook

Doar 43 din totalul celor 3.680 de teste rapide antigen distribuite cabinetelor medicale şcolare din judeţul Botoşani au fost utilizate, a declarat, joi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliţei.

Aceasta a afirmat, în cadrul unei şedinţe organizate cu prilejul lansării campaniei naţionale de promovare "Vaccinare şi testare pentru învăţare!", că numărul foarte mic de teste utilizate este determinat de lipsa unei reţele de cabinete şcolare la nivelul întregului judeţ şi, implicit, lipsa cadrelor medicale care să administreze testele respective.

"Noi am distribuit aceste teste rapide la cabinetele şcolare, pentru că noi considerăm că aceste teste trebuie făcute de personal specializat", a precizat Adăscăliţei.

Potrivit oficialului DSP, în judeţul Botoşani există 19 cabinete şcolare, dintre care doar patru în mediul rural. Din totalul celor 19, opt sunt în municipiul Botoşani, iar celelalte şapte în celelalte şase localităţi urbane.

Prezent la şedinţă, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Kallós Zoltán a arătat că mai puţin de 2,5% din totalul testelor rapide antigen achiziţionate de autorităţile centrale au folosite.

"La nivel naţional, din numărul total al testelor care au fost distribuite, mai puţin de 2,5% s-au folosit şi acest lucru se datorează şi faptului că prea puţine şcoli au cabinete şcolare şi necesită personal de specialitate care să facă aceste teste. Aşa că tocmai de aceea Ministerul Educaţiei propune şi să sperăm că o să şi reuşim... Bineînţeles că Ministerul Sănătăţii ar trebui să achiziţioneze acele teste care nu necesită pentru administrare personal specializat", a adăugat Kallós Zoltán.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Kallós Zoltán, alături de prefectul Dan Nechifor, dar şi de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, directorii unităţilor de învăţământ, liderii principalelor sindicate şi reprezentanţi ai asociaţiilor de elevi şi de părinţi, a lansat la Botoşani Campania "Vaccinare şi testare pentru învăţare!".

Potrivit oficialilor Ministerului Educaţiei, principiul de bază al acestei campanii de promovare este acela conform căruia educaţia te învaţă să te protejezi de opinii neconsolidate, de prejudecăţi, de ştiri false şi de manipulare. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe