Connect with us

EVENIMENT

Botoșani: Un adăpost de animale, un depozit de furaje şi un siloz de cereale distruse de un incendiu

Publicat

botosani 2

Un adăpost de animale de peste 1.000 metri pătraţi, un depozit cu aproximativ 20 de tone de furaje, un siloz de cereale acoperit cu anvelope şi vegetaţia uscată de pe 20 hectare de pe raza localităţii Mileanca din judeţul Botoşani au fost cuprinse, sâmbătă, de flăcări, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit acestora, pentru stingerea incendiului intervin patru echipaje de pompieri de la Darabani, Săveni şi Dorohoi, cu patru autospeciale cu apă şi spumă, precum şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din oraşul Darabani şi comunele Havârna şi Mileanca, cu două autospeciale cu apă şi spumă.

botosani

"Până la sosirea forţelor de intervenţie, proprietarul a reuşit să salveze cinci vaci şi trei viţei. Mai multe animale au pierit. Incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru stingerea focarelor şi înlăturarea efectelor", au precizat reprezentanţii ISU Botoşani.

Prin intervenţiile pompierilor au fost protejate de foc o casă, o anexă gospodărească, precum şi două remorci de camion.

Reprezentanţii ISU Botoşani susţin că incendiul ar fi izbucnit în zona iazului Mileanca şi, din cauza vântului puternic, s-a extins la adăpostul de animale. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial

Publicat

ro e factura, obligatorie pentru persoanele fizice. ce categorii sunt afectate

Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.

Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Peste 7 milioane de euro, investiție într-o hală de producție a unei firme franceze în Apahida. Zeci de locuri de muncă

Publicat

whatsapp image 2026 01 30 at 11.35.54.jpeg






Noua hală de producție a firmei Energom, parte a grupului francez Gonzales, a fost inaugurată în Parcul Industrial Nervia din comuna clujeană Apahida, în urma unei investiții de peste 7 milioane de euro.

„Această investiție strategică marchează un moment definitoriu în dezvoltarea noastră. Extinderea capacității de producție, chiar dublarea ei, și modernizarea infrastructurii sunt răspunsul firesc la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Programul Junior Centenar 2026: instrument de economisire în lei destinat copiilor. Cum pot fi depuși și retrași banii

Publicat

o nouă emisiune fidelis de titluri de stat a fost

Prim programul guvernamental ”Junior Centenar”, copiii au acces la un instrument de economisire ce le oferă posibilitatea acumulării de capital. Acesta poate fi utilizat la împlinirea vârstei de 18 ani.

Sumele pot fi depuse în cont de către părinți, alți membri ai familiei, reprezentanți legali sau alte persoane.

Junior Centenar 2026. Condiții

Programul guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar” include înființarea unui cont special de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de polițiști. Mesaj de conștientizare din partea IPJ Alba

Publicat

video: ziua internațională a nonviolenței în Școli, marcată de polițiști.

Polițiștii din Alba au desfășurat mai multe acțiuni informativ-preventive, în perioada 26-30 ianuarie, pentru a marca Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli și au transmis un mesaj de conștientizare. 

Marcată anual la data de 30 ianuarie, această zi reprezintă o modalitate de a atrage atenția asupra violenței din mediul școlar.

Vezi și 30 ianuarie: Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli. Bullying-ul, o problemă la nivel mondial

„Violența nu...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe