EVENIMENT
Primarul din Brașov a împărţit primele pachete din programul Trusou pentru nou-născut
Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a oferit joi, la Maternitatea din oraş, primele pachete pentru mamele care tocmai au născut, în cadrul programului „Trusoul pentru nou-născut”.

Fiecare pachet este în valoare de 1.500 de lei şi conţine produse necesare nou-născutului în primele trei luni de viaţă – îmbrăcăminte, biberoane, scutece, produse cosmetice – „de cea mai bună calitate”, potrivit reprezentanţilor primăriei braşovene.
„De astăzi (joi n.red.) am început distribuirea către proaspetele mămici a pachetelor cu produse pentru bebeluşi, în cadrul programului nostru „Trusoul pentru nou-născut”, un program de sprijin pentru braşovenii care îşi doresc copii. (…) În acest fel, braşovenii nu vor mai fi nevoiţi să cheltuie foarte mulţi bani odată cu naşterea copilului şi credem că le putem oferi un real ajutor. (…) Sper că prin acest program vom reuşi să creştem natalitatea, pentru că, din păcate, la nivelul municipiului Braşov, numărul de naşteri este în continuă scădere”, a afirmat George Scripcaru.
Printre condiţiile pentru a putea beneficia de această facilitate sunt aceea ca unul dintre părinţi cel puţin să aibă domiciliul stabil în Braşov, naşterea să fie înregistrată la un spital public sau privat de pe raza municipiului şi solicitantul să nu aibă datorii faţă de bugetul local. Cererea trebuie depusă, înainte de externarea mamei, la Maternitatea Braşov ori la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov. AGERPRES
EVENIMENT
OPINIE Dan Lungu: Se aude zăngănitul săbiilor în PNL Alba. Și-a iertat Mircea Hava „călăii politici” sau pregătește o vendetă?
În tumultul evenimentelor din plan național, ar putea fi trecute cu vederea afirmațiile recente ale europarlamentarului Mircea Hava, fostul lider al PNL Alba și unul dintre cei mai puternici și longevivi politicieni de la nivelul județului.
Într-un interviu la Alba24, Mircea Hava a lansat oficial ofensiva de a recâștiga influența în PNL Alba și într-un mod voalat a tras săgeți către foștii săi „călăi politici”. Pentru cei care poate nu își mai aduc aminte, Hava a fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum au reușit două femei din Alba să-și recupereze bani pierduți prin țepe prin telefon. Patru polițiste au rezolvat cazul
Două femei din Alba au reușit să-și recupereze sume de bani mari pierdute prin țepe prin telefon. Cazurile au fost rezolvate de patru polițiste de la Serviciul de Investigații Criminale din IPJ Alba, care au făcut posibilă recuperarea prejudiciilor.
Potrivit IPJ Alba, o femeie în vârstă de 68 de ani a fost abordată de presupuși reprezentanți ai Bursei de Valori București. Sub pretextul că trebuie să încaseze dividente din acțiuni, au determinat-o să-și instaleze o aplicație…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Veste uriașă pentru studenții clujeni. Daniel David: De anul viitor putem da mai multe burse de performanță
Ministrul Educației, clujeanul Daniel David, a anunțat schimbări majore pentru studenții din România, inclusiv pentru cei din Cluj, care au protestat în stradă împotriva tăierii burselor.
David a declarat că bursele sociale ar putea fi susținute, de anul viitor, din fonduri europene, ceea ce ar permite universităților și ministerului să direcționeze mai mulți bani către burse de performanță, de excelență…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cu cine va juca România barajul pentru Cupa Mondială 2026: Patru adversare puternice așteaptă tragerea la sorți
Cu cine va juca România barajul pentru Cupa Mondială 2026: Naționala României mai are o șansă de a se califica la Cupa Mondială de anul viitor prin intermediul meciurilor de baraj. Pentru a ajunge la turneul final, tricolorii trebuie să câștige două meciuri, semifinală și finală, ambele disputate într-o singură manșă.
Tragerea la sorți a play-off-ului are loc joi, 20 noiembrie, începând cu ora 14:00, la sediul FIFA din Zurich.
Urnele pentru tragerea la sorți vor fi…
Citește mai mult pe Alba24.ro


