EVENIMENT
București: Patru bărbaţi, reţinuţi pentru furt calificat şi conducere fără permis
Patru bărbați care au furat catalizatoare de la două mașini parcate în București, au fost reținuți miercuri de polițiști.
Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, miercuri, 7 decembrie 2022, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au reținut patru bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar de furt calificat și conducere fără permis de conducere.
La data de 7 noiembrie 2022, în jurul orei orei 00.30, polițiști din cadrul Secției 24 Poliție, în timp ce desfășurau activități într-un dosar de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunii de furt, au prins în flagrant patru bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, imediat după ce au sustras catalizatoarele a două autoturisme, aflate în parcarea unui supermarket din Sectorul 4.
Bănuiții, care au fost depistați pe o stradă din proximitate, se deplasau cu o mașină condusă de bărbatul de 22 de ani.
Cei patru au fost imobilizați și conduși la audieri, iar în urma verificărilor s-a stabilit că șoferul autoturismului nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În baza probatoriului administrat, persoanele în cauză au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către Secția 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
EVENIMENT
Medicul șpăgar din Sebeș, Adrian Ienea, arestat preventiv după ce a luat iar mită de la pacienți. Va sta 30 de zile după gratii
Medicul șpăgar din Sebeș, Adrian Ienea, care are deja o condamnare la activ pentru luare de mită, a ajuns în arestul IPJ Alba. Acesta va sta pentru următoarele 30 de zile în arest preventiv.
Motivul este unul simplu: Chiar dacă a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită, acesta nu s-a oprit din această practică. Mai exact, în data de 3 februarie 2026 a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, după ce a luat iar șpagă. O zi mai târziu a fost...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs joi dimineață pe DN1-E60, între localitățile Florești și Gilău. Un bărbat a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare, iar pompierii au intervenit cu echipaje specializate.
Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață, în jurul orei 07:20, la locul accidentului...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Proiect pentru realizarea unui pod rutier, pe o stradă din Abrud. Acord de mediu, solicitat la Direcția de Mediu Alba
Proiect pentru realizarea unui pod rutier, pe o stradă din Abrud. Primăria Abrud vrea să construiască un pod rutier peste Valea Cernița, pe strada Mecea, pentru a asigura accesul locuitorilor spre domicilii și terenuri.
Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat recent depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Pod strada Mecea”, propus a fi amplasat în orașul Abrud.
Potrivit memoriului de prezentare, Primăria Abrud vrea să construiască un pod...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Roșii BIO din Căpușu Mare. Povestea unei sere crescute cu fonduri europene, răbdare și respect pentru sănătate
În Căpușu Mare, la câțiva kilometri de Cluj-Napoca, se cultivă roșii care pot fi mâncate direct de pe plantă. Fără spălare, fără griji. Sunt roșii certificate BIO, crescute într-o seră unde nimic nu este lăsat la întâmplare.
Alina Nedeluș este producător local și fondatoarea serei Bio Culture, un proiect început în urmă cu aproximativ 10 ani, într-o perioadă în care agricultura ecologică era...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
