Connect with us

EVENIMENT

Buletinele românești se schimbă. Care sunt modificările majore

Published

on

buletin

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care prevede emiterea actelor electronice de identitate.

Citește și Cartea de identitate electronică va fi emisă începând cu 3 august 2021. Până când vor putea călători românii în UE și cu actuala carte de identitate

"Pentru a asigura cetăţenilor români exercitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiţii similare celorlalţi cetăţeni UE, România este obligată să emită acte electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor (2021)", informează un comunicat al MAI transmis, marţi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, prin proiect se creează cadrul legal naţional pentru asigurarea aplicării directe a Regulamentului (UE) 2019/1157, astfel ca actele de identitate româneşti să respecte standardele stabilite la nivelul UE, în principal cele care privesc elementele de securitate.

"Noile acte de identitate vin cu garanţii suplimentare de securitate şi întăresc încrederea instituţiilor publice şi a mediului privat că persoana care prezintă documentul este în fapt titularul acestuia. Astfel, se aduc îmbunătăţiri majore actualului act de identitate (care a fost pus în circulaţie în anul 1997), prin utilizarea unor tehnologii de fabricaţie avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecţia IT oferită de mediile de stocare electronice", arată sursa citată.

Prin intermediul noului act de identitate, cetăţenii români vor putea, indiferent de locul unde se află, în România sau în afara teritoriului naţional, să interacţioneze online cu autorităţile administraţiei publice şi să solicite prestarea de servicii publice.

Întrucât identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezenţa fizică a cetăţeanului la ghişeu nu va mai fi necesară, acesta putând accesa de la distanţă servicii, precum înmatricularea unui autovehicul, obţinerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizaţii sau a altor documente de la autorităţile publice, depunerea unor declaraţii personale prevăzute de lege ş.a.

Cartea de identitate electronică va putea fi folosită pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate şi, în aceste condiţii, va asigura "funcţionalitatea de card de sănătate".

"Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani şi, opţional, sub această vârstă, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali. Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obţine un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România", precizează MAI.

Pentru cei care nu doresc o carte electronică de identitate, va exista opţiunea de a solicita eliberarea unei cărţi de identitate simple; aceasta nu va conţine elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate.

Producerea noilor acte de identitate se va realiza, centralizat, de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională".

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice calculat de la data publicării anunţului pe adresa de primire a eventualelor propuneri, sugestii sau opinii: dgj_transparenta@mai.gov.ro). AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Fost director al Cupru Min Abrud, omorât în casa sa din Cluj. Polițiștii au reținut un suspect

Published

on

fost director al cupru min abrud, omorât în casa sa

Un fost director al Cupru Min Abrud, cea mai profitabilă companie de stat din județul Alba, a fost găsit mort în casa în care locuia, în județul Cluj. Gheorghe Chindriș avea 66 de ani și a devenit cunoscut după ce a înființat primul și singurul sat românesc din Statele Unite ale Americii.

Un tânăr de 26 de ani este principalul suspect în cazul crimei din Floreşti. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Potrivit poliţiştilor, între cei doi ar fi izbucnit un conflict...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Termen limită pentru depunerea unui document la Casa de Pensii. Certificatul de Viață, obligatoriu pentru pensionarii din diaspora

Published

on

termen limită pentru depunerea unui document la casa de pensii.

Pensionarii români din diaspora au termen pană la 31 martie să transmită la Casa Județeană de Pensii un document important care are rol de verificare administrativă în scopul evitării unor erori sau a plății nejustificate a pensiei către persoane a căror situație s-a modificat.

Pensionarii români care locuiesc în afara țării și primesc pensie din sistemul public din România au obligația legală de a transmite, de două ori pe an, un document esențial: Certificatul de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

La 37 de ani, Dan Nistor a sărbătorit cu gol meciul său 500. Istorie la U Cluj

Published

on

dan nistor dan bodea 1.jpg






Un veteran al fotbalului românesc, jucător la Universitatea Cluj, Dan Nistor, a ajuns la meciul cu numărul 500 în prima ligă, fiind până acum al doilea jucător roman care ajunge la o astfel de performanță.

 

Meciul 500, sărbătorit cu gol

Foto-jurnalisul Dan Bodea, un mare pasionat de statistică sportivă, dar și de echipa U Cluj, a marcat momentul cu o serie de date foarte interesante despre veteranul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș. Anunțul făcut de primarul Dorin Nistor

Published

on

ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav

Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș.

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a anunțat duminică inițierea unu program local de sprijin financiar destinat persoanelor cu handicap grav și celor cu afecțiuni oncologice, care se va derula în luna aprilie, după aprobarea bugetului local.

Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș

„În calitate de primar, vă informez că am inițiat...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading