EVENIMENT
Bunuri contrafăcute în valoare de 120.000 lei, confiscate de polițiștii din județul Harghita
Poliţiştii au confiscat, joi, bunuri evaluate la aproximativ 120.000 lei, despre care există bănuiala că sunt contrafăcute, în cadrul unei acţiuni de prevenire a ilegalităţilor din domeniul proprietăţii intelectuale şi industrial, informează IPJ Harghita.
Potrivit sursei citate, controalele au fost efectuate joi de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu efective mărite, la care participat şi inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita.
Au fost constatate cinci infracţiuni şi au fost confiscate bunuri care aveau însemne ale unor mărci celebre, dar despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.
„În urma controalelor efectuate s-au constatat cinci infracţiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, fiind identificate şi ridicate 1.021 de bunuri (jucării, articole vestimentare şi alte bunuri), care purtau însemnele unor mărci protejate, despre care există bănuiala rezonabilă că ar fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 120.708 lei”, au precizat reprezentanţii IPJ Harghita. Agerpres
EVENIMENT
21 noiembrie: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – Vovidenia. Prima zi cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului
Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului din 21 noiembrie, numită în popor și Vovidenia sau Ovedenia, este prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului și una dintre cele mai vechi tradiții creștine dedicate Fecioarei Maria.
Sărbătoarea amintește faptul aducerii în biserica Legii vechi, adică în templul din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului Iisus Hristos.
În Calendarul Ortodox 2025, ziua este marcată cu cruce roșie și este…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cine îl ține în brațe pe Răzvan Ciortea de la PSD Cluj? Deputatul, în cercul lui Vasile Dîncu și Ioan Varga de la CFR
Actualul deputat Răzvan Iulian Ciortea, pornit pe cărările politicii din Turda, a înregistrat în ultima perioadă o carieră fulminantă în PSD Cluj, filială care l-a propulsat în trei demnități importante ale statului: prima, cea de subprefect, reprezentant al Guvernului în teritoriu, și, ulterior, de senator și deputat.
Potrivit CV-ului oficial, care lipsește de pe site-ul Camerei Deputaților, dar care a fost…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Alba Iulia își face firmă de transport public local. Va avea un administrator din societatea civilă și trei consilieri
Primăria Alba Iulia demarează procedura prin care vrea să își facă propriul serviciu de transport public local. Mai exact să renunțe la contractul cu STP și să internalizeze serviciul.
Drept urmare, în următoarea ședință de Consiliu Local, în data de 26 noiembrie, pe ordinea de zi este menționat proiectul de înființare a societății ALBA IULIA TRANSPORT LOCAL SRL.
Mai pe scurt Consiliul Local Alba Iulia va vota înființarea unui SRL care va administra serviciul de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
AUR a plătit 450.000 de euro pentru O SINGURĂ EMISIUNE cu George Simion, la Realitatea TV. AEP a tăiat sume uriașe din cheltuieli
Partidul AUR a plătit sume enorme pentru promovarea lui George Simion la Realitatea TV, care ar fi trebuit returnați de la bugetul de stat, după campanie. Spre exemplu, o singură emisiune ”Culisele statului paralel”, cea din 12 mai 2025, a costat 450.000 de euro. Emisiunea a durat două ore, iar Simion nici măcar nu a fost prezent. Pentru alte 3 zile de promovare la același post, AUR a mai plătit un milion și jumătate de euro, tot pentru George Simion.
În total, campania pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro


