EVENIMENT
23 de case, un drum comunal şi mai multe punţi pietonale, afectate de inundaţii în judeţul Buzău
Un număr de 23 de case, un drum comunal şi mai multe punţi pietonale au fost afectate de inundaţiile din noaptea de sâmbătă spre duminică, în trei localităţile buzoiene, conform datelor centralizate de Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Buzău.
Astfel, au fost afectate de inundaţii 17 case şi 1,5 km de drum comunal din localitatea Vipereşti şi 6 case din localitatea din satele Strezeni şi Tisău. Totodată, pe raza localităţii Tisău, au fost afectate şapte punţi pietonale.
"Situaţia este sub control, nu există case izolate, dar autorităţile locale şi judeţene sunt în stare de alertă, fiind pregătite să intervină cu utilajele din dotare", a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma.
Potrivit sursei citate, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a intervenit cu 62 de cadre, 9 autospeciale, 2 bărci şi 9 motopompe, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean - cu 25 de cadre şi 7 autospeciale şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean - cu 15 lucrători şi 9 autospeciale.
"Este un bilanţ provizoriu, în cursul zilei de sâmbătă, la lumina zilei, vor fi inventariate toate pagubele", a precizat sursa citată. AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.
Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior
”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
