EVENIMENT
Cabinete de familie din Buzău, sancţionate pentru reutilizarea materialelor de unică folosinţă sau cu termenul de valabilitate expirat
Cabinetele de medicină de familie din Buzău au fost sancționate cu amenzi în valoare de peste 26.000 de lei de către inspectorii de sănătate publică.
Aceste sancțiuni au fost impuse în urma constatării, în cadrul unor inspecții, a utilizării repetate a materialelor sanitare de unică folosință și a constatării existenței sau a utilizării produselor de unică folosință care au depășit termenul de valabilitate.
Pe parcursul anului, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău, au fost verificate 114 unităţi sanitare cu excepţia spitalelor, din care 90 de cabinete de medicină primară, 19 ambulatorii de specialitate, 3 cabinete de medicină dentară, un punct extern de recoltare a probelor şi un cabinet de optică medicală.
Nereguli la cabinetele de medicină de familie
"La cabinetele de medicină de familie au fost constatate următoarele: aplicarea altor metode de dezinfecţie şi sterilizare decât cele prevăzute de normale în vigoare pentru tipul de suprafaţă, instrumentar şi echipament supus tratării; existenţa şi/sau utilizarea produselor biocide, dispozitivelor medicale de clasa II a) şi b), a reactivilor, a materialelor sanitare şi articolelor de unică folosinţă, a medicamentelor şi/sau substanţelor terapeutice cu termen de valabilitate expirat; nerespectarea modului de colectare pe categorii, de depozitare, transport şi tratare a deşeurilor provenite din activităţi medicale, în conformitate cu reglementările legale în vigoare; reutilizarea articolelor şi materialelor sanitare de unică folosinţă, neasigurarea de către angajatori din orice domeniu de activitate, public şi privat, a examinărilor medicale, prin medicii de medicina muncii la angajare, la reluarea muncii, la schimbarea locului de muncă şi a controlului medical periodic al lucrătorilor, conform reglementărilor legale în vigoare privind supravegherea stării de sănătate şi a expunerii profesionale a tuturor lucrătorilor prin servicii de medicina muncii", a transmis, pentru AGERPRES, DSP Buzău.
Potrivit instituţiei, verificările organizate la nivelul cabinetelor de medicină primară au mai scos la iveală nereguli privind depozitarea ustensilelor de lucru, a materialelor sanitare, medicamentelor şi reactivilor.
Drept urmare au fost aplicate în total 38 de sancţiuni.
Declarațiile DSP
"Neasigurarea la nivelul unităţilor sanitare a spaţiilor şi condiţiilor pentru depozitarea produselor, ustensilelor, instrumentarului, lenjeriei, echipamentului de protecţie, materialelor sanitare, medicamentelor, reactivilor aflaţi în stoc, conform prevederilor în vigoare sau instrucţiunilor producătorului; nerespectarea condiţiilor de depozitare temporară a deşeurilor provenite din activităţi medicale; neefectuarea controlului eficienţei sterilizări; neasigurarea depozitării şi păstrării în condiţii optime a articolelor sterilizate şi articolelor sterile de unică folosinţă; nerespectarea duratei stocării temporare a deşeurilor medicale infecţioase în incintele unităţilor medicale, peste 48 de ore, cu excepţia situaţiei în care deşeurile sunt depozitate într-un amplasament prevăzut cu sistem de răcire care să asigure constant o temperatură mai mică de 4 grade Celsius, situaţie în care durata depozitării poate fi de maximum 7 zile. Pentru neconformităţile constatate s-au aplicat 38 sancţiuni, din care 23 avertismente şi 15 amenzi contravenţionale în cuantum de 26.200 lei", informează DSP.
La unităţile de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate, precizează DSP, a fost constatată ca neconformitate neraportarea către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti a procedurii de declarare a infecţiilor asociate asistenţei medicale, elaborată de serviciul de prevenire a infecţiilor asociate îngrijirilor medicale, pentru care s-a dispus sancţionarea cu avertisment verbal. Agerpres
EVENIMENT
Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș
Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș.
Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.
În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru
Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.
Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cât costă să fii student în Alba Iulia în 2026: chirii, transport și cheltuieli lunare. Comparație cu un centru universitar mare
Cât costă să fii student în Alba Iulia: Viața de student în Alba Iulia poate fi mai accesibilă decât în marile centre universitare ale României, dar costurile cu chirie, mâncare, transport și utilități încă pot pune presiune pe bugetul celor care își încep studiile aici.
Cu prețuri diferite față de orașele mari, dar și provocări proprii, întrebarea rămâne: cât te costă, de fapt, un an de studiu în Alba Iulia?
În Alba Iulia, oferta de învățământ superior este...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Tânărul voia să fie în arest la domiciliu
„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
