Connect with us

ACTUALITATE

Căderi RECORD de zăpadă la Moscova, în plină primăvară. Un astfel de fenomen are loc o dată la 50 de ani

Publicat

ninsori.jpg

Capitala Rusiei, Moscova, se confruntă duminică cu căderi de zăpadă record, în plină primăvară, informează AFP.

Potrivit Centrului de hidrometeorologie rus, duminică dimineaţă, pe străzile Moscovei au fost măsuraţi între 25 şi 40 de centimetri de zăpadă, în creştere faţă de cei 21 de centimetri raportaţi în ziua precedentă.

Această creştere a stratului de zăpadă cauzată de ninsorile abundente căzute peste noapte la Moscova „este extraordinară, un record”, a declarat responsabilul ştiinţific al Centrului, Roman Vilfand, citat de agenţia de presă TASS.

„În urma ninsorilor anormale, în unele zone ale capitalei s-au format mormane de zăpadă demne de luna februarie”, a indicat la rândul său centrul de meteorologie Fobos într-un comunicat.

Potrivit comunicatului, acest fenomen este cauzat de ciclonul „Katarina”, care a provocat în Rusia „căderi de zăpadă care apar la începutul lunii aprilie doar o dată la 50 de ani”.

Cu toate acestea, Fobos subliniază că această situaţie este încă departe de recordul absolut, de 55 de centimetri de zăpadă, înregistrat la Moscova pe 3 aprilie 1895. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CNAIR: Emiterea rovinietelor și a peajelor poate fi îngreunată miercuri din cauza unor lucrări la sistemul informatic

Publicat

cnair: emiterea rovinietelor și a peajelor poate fi îngreunată miercuri

Publicitate

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că miercuri, în intervalul orar 15.00 – 16.00, pot apărea dificultăți în emiterea rovinietelor și a peajelor. Motivul îl reprezintă lucrările programate la infrastructura de comunicații din centrul de date care găzduiește sistemul informatic responsabil de emitere, gestiune și monitorizare.

Reprezentanții CNAIR transmit că aceste lucrări sunt necesare pentru…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Guvernul Bolojan și-a ASUMAT răspunderea asupra legii privind pensiile magistraților

Publicat

mesajul premierului ilie bolojan, de ziua națională. prezent la alba

Publicitate

Guvernul și-a angajat marți răspunderea în Parlament pentru legea privind pensiile magistraților, relatează agerpres.ro.

În plenul reunit, premierul Ilie Bolojan a declarat că proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților îndreaptă o inechitate socială, dar, în același timp, creează premisele unui sistem de pensii sustenabil și răspunde unui angajament luat de țara noastră prin PNRR.

‘Guvernul își angajează răspunderea pe…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO: Troiță închinată Sfântului Ilie Cleopa, sfințită la Botoșani în prima sa zi de prăznuire după canonizare. Mărturia părintelui Ioan: „Nu am crezut că voi trăi această zi”

Publicat

video: troiță închinată sfântului ilie cleopa, sfințită la botoșani în

Publicitate

La împlinirea a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, Sfântul Sinod a proclamat anul 2025 drept „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”. Cu acest prilej, pe 4 februarie 2025, în Catedrala Patriarhală din București, au fost înscriși în rândul sfinților 16 mărturisitori români din perioada regimului…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Aproape 320 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

sudor.jpg

Publicitate

Aproape 320 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
SEF BIROU COMERT CU RIDICATA SI CU AMANUNTUL POWERLINE SRL STR. NAŢIONALĂ, Nr. 99, MUN. LOC. BOTOSANI,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe