EVENIMENT
Cadrele medicale de la Secția ATI a spitalului din Orăștie au demisionat: ”Suntem trimiși la moarte cu mâinile goale”
Cadrele medicale de la secția ATI din Spitalul Orăștie au demisionat, luni dimineață, pentru că nu au primit echipamentele medicale necesare pentru a putea trata bolnavii.
Personalul secției și-a arătat revolta de zilele trecute și a dat un ultimatum autorităților să rezolve problema până în această dimineață, iar prefectul de Hunedoara, Vasile Potecă este în drum spre Orăștie, ca să discute cu managerul spitalului, scrie ziarul Libertatea.
Potrivit, unui ordin transmis zilele trecute de prefectul județului, Spitalul Județean de Urgență Deva s-a transformat în unitate medicală care va prelua pacienții infectați cu virusul COVID-19. De asemenea, în ordin se mai precizează faptul că spitalele municipale din județ, precum: Petroșani, Orăștie și Vulcan au devenit ”spitale suport” pentru tratarea oamenilor infectați cu noul coronavirus.
Faptul că mai multe spitale municipale trebuie să se ocupe de tratarea cazurilor de COVID-19 i-a revoltat pe angajați, care spun că nu au aparatura și nici echipamentele medicale necesare.
”Avem două combinezoane pentru 12 angajaţi, iar managerul spitalului nu mai răspunde la telefon. Asta e situaţia, din păcate. Nu sunt optimistă deloc pentru că ştiu cum stau lucrurile şi ştiu că suntem trimişi la moarte cu mâinile goale. (...) Din păcate nu se fac testări decât în anumite situaţii, nu avem o situaţie clară. Eu sunt în izolare pentru că am intrat în contact cu o persoană posibil-contaminată la care are recoltat tester, dar nu ştiu rezultatul. Aştept să văd – mor, nu mor, cum mă mai simt. Din păcate se încearcă cumva nişte muşamalizări – cred, ascunderi de cazuri. Aşa am senzaţia. Nu e ceea ce ar trebui să fie şi noi suntem aruncaţi în cuşca cu lei – ca nişte bucăţi de carne. Noi am considerat la Orăştie că nu putem să ne ducem către moarte cu mâinile goale”, a declarat dr. Lorena Ehim, medic şef de secţie ATI la spitalul din Orăştie, potrivit Ziarul Hunedoreanului.
”Astăzi, la ora 14.00, mi s-a semnalat că sunt probleme cu cadrele medicale de la Secţia ATI a Spitalului din Orăştie, care au plecat acasă, pentru că se tem de coronavirus. Am sunat managerul pentru a o întreba care este situaţia. Ea mi-a zis: ATI-ul Spitalului din Orăştie este cea mai modernă secţie pe care o avem în judeţul Hunedoara. Este modernizată de câteva săptămâni. Are toate dotările necesare. Medicii de acolo au echipamente. Numai că doamna doctor a zis că ea nu vrea să trateze coronavirus, cu toate că nici nu aveau pacienţi cu coronavirus acolo, că ea dacă tratează moare. Şi împreună cu cinci asistente şi cu cinci infirmiere s-au ridicat şi au plecat. Mă deplasez spre Orăştie pentru a vedea ce putem face pentru restabilirea situaţiei la Secţia de ATI”, a declarat prefectul Vasilică Potecă pentru zdh.ro.
Prefectura judeţului Hunedoara susţine că la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) nu ar fi fost luate măsuri pentru limitarea infecţiei cu virusul COVID-19 şi că unitatea medicală ar fi fost administrată defectuos, acestea fiind câteva dintre motivele care au determinat suspendarea din funcţie a managerului interimar, Daniela Roşca, pe perioada stării de urgenţă.
"Pe fondul administrării defectuoase a situaţiei de la Spitalul Judeţean sunt în curs de închidere patru secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. Pentru procedurile de închidere nu a existat nicio procedură clară, o decizie managerială corectă, totul făcându-se la voia întâmplării. Secţia Pneumologie s-a închis ulterior, personalul medical plecând acasă în autoizolare, fără ca managerul SJU Deva să ia nici o măsură. Secţia Oncologie, unde s-au înregistrat cazuri COVID 19, s-a închis. Abia după intervenţia Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara situaţia a fost deblocată", se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara, remis luni AGERPRES.
Conducerea Prefecturii susţine că la SJU Deva nu au fost luate "nici un fel de măsuri" pentru limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus şi că, duminică, au continuat internările pentru persoanele care nu aveau simptome de COVID-19, punându-se în pericol viaţa acestora.
Totodată, susţine Prefectura Hunedoara, "managerul SJU Deva nu a comunicat în timp util comanda fermă în vederea achiziţionării de materiale, echipamente şi medicamente, acest lucru având loc după intervenţia fermă a Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara".
"În acelaşi timp, în cursul zilei de astăzi (luni, n.r.), Instituţiei Prefectului i-a fost transmisă o scrisoare în care conducerea SJU Deva reclamă lipsa medicamentelor specifice pentru tratarea COVID 19. Cu toate că Instituţia Prefectului - judeţul Hunedoara a pus la dispoziţia SJU Deva posibilele soluţii, managerul SJU Deva nu a luat nici o măsură, fiind în situaţia de a pierde legătura cu posibilii furnizorii", se precizează în documentul citat.
În replică, administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram, a declarat luni că activitatea de coordonare a SJU Deva a fost efectuată de către prefect şi DSP Hunedoara, prin managerul spitalului.
"De la începutul acestei crize, coordonarea SJU Deva a fost efectuată de către prefect şi DSP Hunedoara, prin managerul SJU. Atributul prefectului nu este numai de a demite sau suspenda, ci şi de a coordona activitatea. Regretăm că domnul prefect îşi asumă demiteri, dar acţiune, ba. În aceste momente trebuie să dăm dovadă de unitate, calm şi de responsabilitate", a menţionat Avram, citat într-un comunicat al Consiliului Judeţean Hunedoara.
Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a anunţat luni că a decis suspendarea din funcţie, pe durata stării de urgenţă, a managerului interimar al SJU Deva, urmând să fie desemnată o altă persoană care să "restabilească normalitatea şi să organizeze activitatea SJU Deva în situaţia actualei crize COVID-19".
Cinci medici şi 13 pacienţi din cadrul SJU Deva erau infectaţi, luni, cu virusul COVID-19, trei dintre pacienţi fiind internaţi la secţia de Terapie Intensivă.
Surse: libertatea.ro, zdh.ro; agerpres.ro
EVENIMENT
Femeie de 99 de ani, moartă în urma unui incendiu în comuna Geaca. Pompierii au stabilit cauza izbucnirii focului
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au finalizat, sâmbătă, o intervenție pentru stingerea unui incendiu care a afectat o cameră a unei case din comuna Geaca. Din păcate, în urma acestui eveniment, o femeie în vârstă de 99 de ani și-a pierdut viața.
”Apelul de urgență a venit în jurul orei 09.30, iar la fața locului s-a deplasat echipajul de la Punctul de Lucru Mociu.
De asemenea, au fost alertați și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Lucrările la tunelul de autostradă Robești-Câineni, realizat prin dinamitare, avansează cu 10-12 metri pe zi
Lucrările la tunelul de autostradă Robești - Câineni, realizat prin dinamitare, avansează cu 10 -12 metri în fiecare zi, spun antreprenorii turci de pe lotul 2 Boița-Cornetu al autostrăzii Sibiu-Pitești, care estimează că până la sfârșitul lunii aprilie vor finaliza construcția ambelor galerii ale acestui culoar prin munte în lungime de 900 de metri.
Secțiunea 2, care măsoară peste 31 de kilometri, ca și secțiunea 3, cu o lungime de peste 37 de kilometri, reprezintă partea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Alba, reținut după ce a vândut o mașină cu kilometrajul dat înapoi. Este cercetat de polițiști pentru înșelăciune
Bărbat din Alba, reținut după ce a vândut o mașină cu kilometrajul dat înapoi: Polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din localitatea Șard, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, un bărbat de 37 de ani, din Alba Iulia, în urma unui anunț postat în mediul online, ar fi achiziționat un autoturism de la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Anchetă penală europeană în Bosnia în dosarul centurii metropolitane a Clujului. Fraudă transfrontalieră?
Dosarul privind tronsonul 2 al Centurii Metropolitane a Clujului a intrat într-o nouă etapă, după ce autorități din Bosnia și Herțegovina au deschis o anchetă penală ce vizează suspiciuni de fals și utilizare frauduloasă a identității unei companii într-o procedură de achiziție publică de peste un miliard de euro.
Investigația este coordonată de structuri specializate în combaterea criminalității...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
