Connect with us

ACTUALITATE

Calea Crucii, rememorată la Oradea (FOTO / VIDEO)

Publicat

Drumul Crucii a fost recreat, miercuri seară, la Oradea, în ciuda ploii puternice și a temperaturilor scăzute. La eveniment au fost aproximativ 150 de participanţi, marele absent fiind episcopul greco-catolic Virgil Bercea, care se confruntă cu probleme de sănătate. De asemenea, la fel ca în alţi ani, la Via Crucis a asistat şi episcopul romano-catolic de Oradea, Böcskei László.

"Sceneta Drumului Crucii are rolul de a ne prezenta atât patimile lui Hristos până la cruce, cât şi anumite realităţi actuale, cum ar fi suferinţa care există peste tot în lume", le-a spus vicarul Mihai Vătămănelu credincioşilor, potrivit eBihoreanul.ro.

Tânărul Darius Şomi, care l-a interpretat pe Iisus, a spus că în fiecare an încearcă să le transmită emoţie credincioşilor care participă la procesiune: "De patru ani joc rolul lui Iisus şi parcă cu fiecare an este mai greu pentru că încărcătura emoţională este mai mare şi îmi doresc să transmit cât mai bine emoţiile credincioşilor care participă la Drumul Crucii". 

În final, unii credincioşi au luat şi ploaia ca un semn divin. "Dumnezeu a fost alături de noi şi a plâns pentru fiul său", a spus Mioriţa Săteanu, fosta șefă a Uniunii Femeilor din Bihor.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Ziua Națională a Lecturii: Manifestări organizate la Memorialul Ipotești

Publicat

memorialul ipotești caută voluntari pentru zilele eminescu 2026

Publicitate

Începând cu ediția 2026, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, va organiza Ziua Națională a Lecturii într-un nou format, prin invitarea participanților la lectura din opera unui scriitor reprezentativ al literaturi române.

Pentru ediția din acest an, Memorialul Ipotești, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Botoșani, propune genericul „Sfert de oră de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru siguranța rutieră

Publicat

acțiune a polițiștilor din botoșani pentru siguranța rutieră

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, pe raza județului Botoșani.

 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare de de aproximativ 18.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 28 au fost aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

 

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoșani

Publicat

„albă ca zăpada şi cei 7 pitici”, la teatrul pentru

Publicitate

Cei mai mici spectatori sunt invitați în această săptămână la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” la  „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”,  spectacol pe care îl pot viziona în zilele de:  joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 18:00 şi  duminică, 01 februarie 2026, de la ora 11:00 şi 12:30.

Spectacolul  „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”,  după Fraţii Grimm este un spectacol în regia lui Valentin...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Un copil diagnosticat cu o boală genetică rară are nevoie de terapii continue pentru a putea progresa

Publicat

foto: un copil diagnosticat cu o boală genetică rară are

Publicitate

Un diagnostic rar și dur a schimbat complet viața unui copil și a familiei sale. Andrei Lung suferă de sindromul STXBP1, o afecțiune genetică gravă, cu impact major asupra dezvoltării neurologice, care necesită terapii permanente și intervenții specializate. În acest context, Asociația „Salvează o Inimă” lansează un apel public de solidaritate, subliniind că lipsa continuității în recuperare poate duce la regres ireversibil și la pierderea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe