Connect with us

EVENIMENT

Camioanele care ies din ţară prin Vama Giurgiu au de aşteptat în jur de 90 de minute

Publicat

frontiera general
fotografie cu caracter ilustrativ

În decursul ultimelor 24 de ore, traficul la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu a înregistrat o creștere de zece ori în comparație cu o zi obișnuită. Camioanele care doresc să părăsească țara trebuie să aștepte aproximativ 90 de minute la controlul de frontieră, în timp ce autoturismele trebuie să aștepte aproximativ 20 de minute.

"În ultimele 24 de ore, au efectuat formalităţi de frontieră prin PTF Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, aproximativ 1.200 de camioane, şapte sute de autoturisme şi 5.150 de persoane, iar pe sensul de ieşire din ţară - aproximativ 750 de camioane, 10.200 de autoturisme şi 50.800 de persoane. Înregistrăm o medie a timpului de aşteptare ridicată pe sensul de ieşire din ţară la camioane.

Aceşti timpi ridicaţi de aşteptare sunt determinaţi de numărul mare de mijloace de transport prezente pentru tranzit într-un interval scurt de timp.

Practic, valorile de trafic au crescut în ultimele 24 de ore de zece ori faţă de o zi obişnuită", a declarat, vineri, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Raluca Stan.

Camioanele care ies din ţară prin Vama Giurgiu au de aşteptat în jur de 90 de minute. Traficul prin PTF Giurgiu la turisme se desfăşoară pe patru artere de circulaţie

Ea spune că Inspectoratul de Frontieră Giurgiu a dispus toate măsurile pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.

Astfel, la momentul actual, traficul prin PTF Giurgiu la turisme se desfăşoară pe patru artere de circulaţie atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe sensul de ieşire.

Pentru autocamioane, traficul prin PTF Giurgiu se desfăşoară pe cinci artere de circulaţie atât intrare, cât şi ieşire.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, timpul de aşteptare la controlul de frontieră pentru camioane este de 90 de minute pe sensul de ieşire din ţară şi de 20 de minute pe cel de intrare în ţară, iar la autoturisme timpul de aşteptare este de 20 de minute în ambele sensuri. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Clujul se mobilizează pentru Ucraina. Napoca Off Road cheamă clujenii să ajute familiile lăsate fără electricitate

Publicat

istockphoto 1349805387 170667a.jpg






În timp ce părți din Ucraina se confruntă cu întreruperi ale energiei electrice și a căldurii pe fondul atacurilor asupra infrastructurii energetice, o comunitate din Cluj-Napoca a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a achiziționa generatoare portabile care pot asigura electricitate pentru locuințe întregi.

Donațiile se pot face în contul Asociației Napoca Off Road Community, iar generatoarele vor...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Teatrul de Păpuși "Prichindel" din Alba Iulia, pe scenă în Tunisia. Spectacol non-verbal cu specific românesc

Publicat

teatrul de păpuși "prichindel" din alba iulia, pe scenă în

Teatrul de Păpuși "Prichindel" va susține două reprezentații ale spectacolului "Viață de chibrit", în Tunisia, în perioada 4-5 februarie.

Teatrul din Alba Iulia a fost selecționat la cea de-a 7-a ediție a Festivalului Zilele Artei Păpușărești ale Cartaginei, Tunis, ca urmare a invitației venite din partea Centrului Național al Artei Păpușărești din Tunisia.

"E o mare bucurie prezența teatrului nostru într-un spațiu cultural atât de nou și de diferit pentru noi, unde ne...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Hidroelectrica menține prețul mic al energiei electrice, în lunile februarie și martie. Care este tariful pentru populație

Publicat

hidroelectrica, anunț pentru clienți: Întreruperi la facturi, plăți și alte

Hidroelectrica menține prețul mic al energiei electrice. Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a anunțat oferta de preț valabilă pentru clienții casnici în lunile februarie și martie. Prețul energiei a fost menținut același, respectiv 0,45 lei/kWh, preț care nu include tarifele reglementate aferente serviciilor de transport, distribuție, accize, contribuții, TVA și alte taxe impuse prin legislația în vigoare. 

Potrivit ofertei, prețul energiei...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Spectacol total la Transylvania Open WTA250. Emma Răducanu și Jaqueline Cristian, printre jucătoarele care joacă luni

Publicat

emma raducanu.jpg






Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 31 ianuarie – 7 februarie 2026, una dintre cele mai importante competiții sportive din România, Transylvania Open WTA 250, turneu desfășurat în sala polivalentă BTarena.

Evenimentul aduce la Cluj jucătoare de top din tenisul feminin mondial și promite o săptămână de meciuri spectaculoase.

Programul zilei de luni, 2 februarie

Ziua de luni propune un program intens, cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe